1. CRISTOLOGIE MESIANICĂ
CUPRINS
MULŢUMIRI
PRECUVÂNTARE
PARTEA I: Generalităţi despre textele sacre ale „Vechiului Testament” şi „Noului
Testament”
PARTEA A II-A: EVANGHELIA DUPĂ IOAN, 1:1-18: PROLOGUL
Capitolul I: Generalităţi despre evreul Yoħanan/Ioan şi Evanghelia scrisă de el
Capitolul al II-lea: Destinatarii discursului ioanin şi mediul lor de provenienţă
Capitolul al III-lea: Discursul ioanin: textul Evangheliei după Ioan, 1:1-18
Capitolul al IV-lea: Predicarea Prologului (Petiħta) şi reverberaţiile sale
Capitolul al V-lea: Ioan, 1:1: „La început...” (Ἐν ἀρχῇ): reverberaţii în sufletele
auditorilor
A. „Începutul” (‫ )ראשית‬în gândirea ebraică: Genesa, 1:1,2;
B. „Începutul” (ἀρχῇ: „principiu; început”) în gândirea elenistă;
C. „Începuturile” în gândirea barbară;
D. „Începutul” în gândirea iudeo-creştină.
Capitolul al VI-lea: „...era Cuvântul...” (ἦν ὁ λόγος)
A. Cuvântul DOMNULUI (‫ )דבר יהוה‬în gândirea ebraică
1. Cuvântul DOMNULUI, principiu al creaţiei în Tanaħ: Genesa, 1; Psalmii, 33:6,9;
148:1-5;
2. Cuvântul DOMNULUI, principiu al revelaţiei în Tanaħ: Genesa, 15:1; Ieremia,
1:2,4; Ezechiel, 1:3;
3. Cuvântul DOMNULUI, principiu al învierii în Tanaħ: Ezechiel, 37:1-14;
4. „La început, era Memra...” - excurs
B. Cuvântul - Logos (ὁ λόγος) în gândirea elenistă.
Capitolul al VII-lea: „Cuvântul era cu Dumnezeu” (ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν)
A. „Cuvântul era cu Dumnezeu” în gândirea ebraică;
B. „Cuvântul era cu Dumnezeu” în gândirea elenistă.
Capitolul al VIII-lea: „Cuvântul era Dumnezeu” (θεὸς ἦν ὁ λόγος)
A. „Cuvântul era Dumnezeu” în gândirea ebraică;
B. „Cuvântul era Dumnezeu” în gândirea elenistă;
C. „Cuvântul era Dumnezeu” în gândirea barbară;
D. „Cuvântul era Dumnezeu” în gândirea iudeo-creştină.
Capitolul al IX-lea: Ioan, 1:2.
Capitolul al X-lea: Ioan, 1:3: Cuvântul, Dumnezeu şi teologia creaţiei
A. Analiza literară: paralelismul versetului 3.
B. Teologia creaţiei:
1. Teologia creaţiei în Tanaħ;
2. Teologia creaţiei în literatura extra-canonică:
1

2. a. Teologia creaţiei în literatura apocrifă;
b. Teologia creaţiei în literatura de la Qumran;
c. Teologia creaţiei în literatura pseudoepigrafă.
3. Teologia creaţiei în operele ioanine:
a. Pasaje biblice;
b. Comentariu teologic.
4. Teologia creaţiei în cărţile Legământului Înnoit;
5. Scurt interludiu: distanţarea teologiei creaţiei din cărţile Legământului Înnoit de
alte opere literare evreieşti (Talmud, Maase Bereşith);
6. Comentariu teologic.
Capitolul al XI-lea: Ioan, 1:4a: Cuvântul, principiu al vieţii în discursul ioanin
A. Ioan, 3:16,36; 5:21,24-26; 6:35,40; 11:25; 14:6; 17:3; I Ioan, 1:1-3; 5:10-13,20;
Apocalipsa, 2:7,10b,11; 3:5a; 7:17a; 21:27.
Capitolul al XII-lea: Ioan, 1:4b: Conceptul de lumină în iudaismul biblic
A. Lumina în Tanaħ: Genesa, 1:3-5; Isaia, 42:6; 49:6; 60:1-3; Psalmii, 36:9; 119:105;
B. Lumina în perioada inter-testamentară: „S-a stins o lumină în Yisra’el...”;
C. Lumina în discursul ioanin: Ioan, 1:4b, 5, 7-9; 8:12 (II Cor. 4:6);
D. Lumina în mentalul românesc.
Capitolul al XIII-lea: Ioan, 1:12-14,18: Despre paternitatea împătrită a lui Dumnezeu
A. Paternitatea creatoare: Dumnezeu, Tatăl creaţiei;
B. Paternitatea etnică: Dumnezeu, Tatăl poporului Yisra’el;
C. Paternitatea generatoare: Dumnezeu, Tatăl singurului-născut din El;
D. Paternitatea adoptivă: Dumnezeu, Tatăl celor care cred în Logos.
Capitolul al XIV-lea: Ioan, 1:14: „Înomenirea” şi slava Cuvântului:
A. Înomenirea Logos-ului în gândirea barbară şi elenistă;
B. Înomenirea Logos-ului în gândirea evreilor mozaici şi a iudeo-creştinilor.
Capitolul al XV: Ioan, 1:14: Logos şi mo’ed
Capitolul al XVI-lea: Ioan, 1:16-18: Relaţia dintre Torah şi Mesia
Capitolul al XVII-lea: Ioan, 1:18: „Cuvântul Îl explica pe Dumnezeu”: despre Revelaţia
dumnezeiască:
A. Despre Revelaţia dumnezeiască generală:
1. revelaţia prin creaţie;
2. revelaţia prin istorie;
3. revelaţia prin conştiinţă, vestigiu deteriorat al chipului lui Dumnezeu în om.
B. Despre Revelaţia dumnezeiască specială:
1. revelaţia prin miracole;
2. revelaţia prin profeţi şi profeţii;
3. revelaţia prin Sfânta Scriptură;
4. revelaţia lui Dumnezeu prin Yeşua ha-Maşiyaħ;
5. revelaţia prin experierea personală directă.
Capitolul al XVIII-lea: Ioan, 1:18: „Cuvântul Îl explica pe Dumnezeu”: câteva dintre
motivele înomenirii Cuvântului.
Capitolul al XIX-lea: Ioan, 1:18: „Cuvântul Îl explica pe Dumnezeu”: despre relaţia
Tată-Fiu (Ipostasuri).
2

3. PARTEA A III-A: EVANGHELIA DUPĂ LUCA, 1:5-80: EVENIMENTE
CIRCUMSCRISE NAŞTERII PROFETULUI YOĦANAN HA-MATVIL/ IOAN
„BOTEZĂTORUL”, ÎNAINTE-MERGĂTORUL MESIANIC
Capitolul al XX-lea: Generalităţi despre grecul Loukas/Luca şi Evanghelia scrisă de el
Capitolul al XXI-lea: Destinatarii discursului lucan şi mediul lor de provenienţă
Capitolul al XXII-lea: Evanghelia după Luca, 1:5-25: Vestirea naşterii profetului
Yoħanan ha-Matvil/ Ioan „Botezătorul”, Înainte-mergătorul mesianic
Capitolul al XXIII-lea: Evanghelia după Luca, 1:26-38: Buna-vestire
Capitolul al XXIV-lea: Evanghelia după Luca, 1:39-56: Imnul Miryam-ei – Magnificat
Capitolul al XXV-lea: Evanghelia după Luca, 1:57-66: Naşterea profetului Yoħanan ha-
Matvil/ Ioan „Botezătorul”, Înainte-mergătorul mesianic
Capitolul al XXVI-lea: Evanghelia după Luca, 1:67-80: Cântarea lui Zeħariyahu –
Benedictus
PARTEA A IV-A: EVANGHELIA DUPĂ MATEI
Capitolul al XXVII-lea: Evanghelia după Matei: iudaism şi universalism
Capitolul al XXVIII-lea: Predicarea Prologului (Petiħta) mateian şi reverberaţiile sale
Capitolul al XXIX-lea: Evanghelia după Matei, 1:18-25: Evenimente circumscrise
naşterii lui Yeşua Mesia (I)
Capitolul al XXX-lea: Evanghelia după Luca, 2:1-7: Evenimente circumscrise naşterii
lui Yeşua Mesia (II)
Capitolul al XXXI-lea: Evanghelia după Luca, 2:8-20: Evenimente circumscrise naşterii
lui Yeşua Mesia (III)
Capitolul al XXXII-lea: Consideraţii despre sarcină, naştere şi rânduielile acestora în
vremurile biblice
Capitolul al XXXIII-lea: Evanghelia după Matei, 1:2-17: Consideraţii genealogice
PARTEA A V-A: TORAH ŞI TEMEIURILE SALE
Capitolul al XXXIV-lea: Torah şi temeiurile sale
Capitolul al XXXV-lea: Evanghelia după Luca, 2:21: Torah şi ritualurile circumciderii
şi denumirii bebeluşilor evrei
Capitolul al XXXVI-lea: Evanghelia după Luca, 2:22-24: Torah şi ritualurile de
purificare şi răscumpărare a primului-născut
Capitolul al XXXVII-lea: Evanghelia după Luca, 2:25-38: Cuvinte profetice privitoare
la Yeşua
Capitolul al XXXVIII-lea: Evanghelia după Matei, 2:1-12: Vizita magilor
Capitolul al XXXIX-lea: Evanghelia după Matei, 2:13-18: Fuga în Egipt. Proto-martirii
lui Mesia
Capitolul al XL-lea: Evanghelia după Matei, 2:19-23: Întoarcerea din Egipt. Stabilirea
la Naţereth
Capitolul al XLI-lea: Evanghelia după Luca, 2:39-52: Copilăria lui Yeşua
PARTEA A VI-A: EVANGHELIA DUPĂ PROFETUL YOĦANAN HA-MATVIL/
IOAN BOTEZĂTORUL, ÎNAINTE-MERGĂTORUL MESIANIC
Capitolul al XLII-lea: Instituţia profetică şi expectaţia mesianică în Yisra’el
Capitolul al XLIII-lea: Evanghelia Vechiului Testament şi Evanghelia profetului
Yoħanan ha-Matvil/ Ioan „Botezătorul”, Înainte-mergătorul mesianic:
A. Împărăţi(re)a Cerurilor: Mal(e)ħuth ha-Şamayim;
B. Întoarcerea la YHWH sau pocăinţa: t(e)şuvah;
3

4. C. Roadele pocăinţei sau faptele drepte: gmilut ħasadim;
D. Păcatele şi mărturisirea lor publică: vidui;
E. Spălări ritualice vetero-testamentare şi botezul în apă (tevilah) ioanin;
F. Mesia, noul Botezător – cu Duhul Sfânt şi cu foc.
4

5. MULŢUMIRI
Închin această sărmană lucrare Dumnezeului apostolilor şi profeţilor, nu
Dumnezeului înţelepţilor şi savanţilor. În bunătatea şi providenţa Sa, YHWH, „Cel ce
sunt”, mi-a asigurat tot ce am avut nevoie pentru a scrie acest material. Lucrarea de faţă
mai are încă subcapitole nefinalizate sau concepte exprimate neclar, dar nedesăvârşirile
respective mi se datorează întru totul. Cu toate acestea, unul dintre aspectele pozitive pe
care le furnizează postarea textelor în virtualul Internetului este posibilitatea de a reveni
şi completa articole, iar eu voi fructifica această şansă, be-ezrat ha-Şem1.
Apoi aş dori să aduc mulţumirile mele prietenilor care m-au susţinut
duhovniceşte, moral şi practic, în special doamnei profesoare gr. I Mirela Ianc, M.A.,
care a editat materialul din punct de vedere literar şi gramatical. Am apreciat foarte mult
sugestiile pertinente pe care mi le-a făcut.
SOLI DEO GLORIA!
1
Cu ajutorul lui YHWH (ebr.).
5

6. PRECUVÂNTARE
Autorul acestei lucrări e un om simplu, un îndrăgostit de Sfintele Scripturi; mi-a
fost dat să cred cu simplitate în versetul care spune: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te
cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis
Tu.”2
Chibzuind la acest verset, am înţeles că viaţa, atât cea care ne-a fost dăruită pe
acest Pământ cât şi cea care urmează după aceasta, ne-a fost dăruită tocmai pentru a-L
cunoaşte pe Dumnezeu, singurul Dumnezeu adevărat. Or noi putem să-L cunoaştem pe
Dumnezeul invizibil uitându-ne la Chipul Său vizibil, care este Mesia.3
Mânat de Duhul, am decis să-L cunosc şi eu pe Acest Isus Hristos despre care
scria acolo, ca fiind trimis de Tatăl, ştiind că în această cunoaştere stă viaţa veşnică; după
ce am cumpănit bine, am decis că nu vreau o cunoaştere superficială, abstractă,
fantomatică, cunoaştere care mi-ar da un surogat de viaţă, ci am vrut să-L cunosc pe Isus
Hristos în profunzime, să-I văd trăsăturile chipului, să-I aud cuvintele, să-I văd gesturile
şi miracolele, să înţeleg semnificaţiile pe care le aveau în cadrul lor cultural şi
civilizaţional4 toate aceste întâmplări de o importanţă cosmică. Aşa că m-am dus şi eu
acolo unde au avut loc toate acestea: mai întâi, în timp ce aşteptam cuminte să Se nască
Cel Nenăscut, m-am uitat în jur, la ambientul geografic în care urma să întrupeze Cel care
desfăşurase cerurile ca pe un sul şi întinsese stelele pe firmament. La naşterea Sa,
păşteam oile pe câmp, împreună cu ceilalţi păstori, şi ne-am dus să ne minunăm de
spusele îngerului.
Pe când Pruncul era circumcis, aveam şi eu o treabă în Templu, aşa că vă pot
spune cum s-au întâmplat lucrurile.
În timp ce Pruncul creştea şi se întărea, vedeam bine că El era plin de
înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El. Pe când învăţa dulgherie, mă uitam cu
băgare de seamă la contextul religios, social şi economic în care mă aflam.
Cu ocazia Praznicelor lui YHWH, urcam la Yeruşalayim, împreună cu
mişpachah, adică cu familia Sa extinsă, clanul Său.
Pe când a avut cam 30 de ani, am văzut cum, fără a face pase mistico-magice,
Yoħanan ben Zeħariyahu , supranumit ha-Matvil, Ioan „Botezătorul”, a asistat la
afundarea simbolică a lui Yeşua în râul Yarden5.
Apoi El a început să predice şi am drumeţit cu El: când am ostenit, am poposit să
ne întremăm şi ne-am bucurat de o petală găsită într-un verset şi de o floare desprinsă
dintr-un capitol, de nişte crini pe câmp; când am trecut prin văi întunecate, câţiva stropi
de lumină aruncaţi de o străveche profeţie mesianică au risipit întunecimea din cale; când
am înfometat, ne-am hrănit cu merindele Cuvântului; când am deznădăjuit, lectura unei
cărţi sfinte ne-a insuflat curaj. Am sorbit cuvintele Dulgherului din Nazaret, m-am uitat
cu atenţie la gesturile Sale, am fost uluit de minunile săvârşite de El, m-am străduit să
extrag învăţămintele trebuincioase.
2
Evanghelia după Ioan, 17:3.
3
Epistola către coloseni, 1:15.
4
Şcoli germane de teologie au denumit acest concept printr-o sintagmă: Neutestamentliche Zeitgeschichte.
5
Când vom ajunge la Evanghelia după Matei, cap. 3, vom vedea ce semnifica actul afundării de sine în
apă, care, în creştinism, a ajuns să semnifice „botezul”.
6

7. Am fost îngrozit când a fost arestat, disperat când a fost crucificat, mâhnit până
peste poate până-n a treia zi de la răstignire şi mi s-a umflat pieptul de bucurie când L-am
văzut înviat.
Şi, în tot acest timp în care mă uitam la Înomenitul Fiu al lui Dumnezeu, Yeşua
Mesia, Chipul vizibil al Dumnezeului invizibil, mi-am dat seama că şi chipul meu se
transforma după Chipul lui Dumnezeu. Astăzi sunt un chip al Chipului mult mai mult
decât atunci când am început drumeţia mea duhovnicească şi nădăjduiesc că mâine voi fi
chiar mai asemănător Lui.
Prin paginile care urmează, pun la dispoziţia celor interesaţi o „tâlcuire” a
chipului mesianic al lui Yeşua Noţri, adică voi descrie faptele din punct de vedere istoric,
cultural şi literar şi voi glosa despre semnificaţiile lor cristologice şi teologice. Trebuie
reţinut că această tâlcuire nu este una definitivă, categorică, dogmatică şi dogmatizantă.
Aici trebuie să fac trei precizări. Prima precizare este aceea că cel mai mult m-am
uitat la chipul lui Yeşua în Evanghelia după Matei, dar atunci când am simţit că există
breşe cronologice sau că alte pasaje aduc un plus de lămurire, nu am ezitat să inserez
pasaje din alte cărţi. Din cele mai vechi vremuri au existat personaje care s-au trudit să
elaboreze „Armonii ale Evangheliilor” sau „Sinopse”, lucrări care fie urmăreau
desfăşurate cronologic viaţa şi slujirea lui Iisus Nazarineanul, fie încercau să pună
pasajele „paralele” ale Evangheliilor unul lângă celelalte (eventual în formă tabelară).
Asemenea juxtapuneri erau făcute în vederea analizei şi a identificării similarităţilor
precum şi a particularităţilor pericopelor Evangheliilor, mai ales a sinopticilor Matei,
Marcu şi Luca.
Personajele care au făcut aceste încercări au fost oameni de genul lui Tatian,
Augustin, John Broadus, John William McGarvey, John A.T. Robinson, Ken Palmer. Eu,
însă, nu am respectat schemele propuse de ei, întrucât infrastructura acestui studiu este
reprezentată de Evanghelia după Matei şi la ea sunt adăugate pasaje scrise de ceilalţi
evanghelişti, dar numai acolo unde Matei tace iar ceilalţi vin cu completări sau nuanţări.
Sinopsele elaborate de cărturarii amintiţi mai sus îşi au, însă, slăbiciuni intrinseci,
sesizate de critici pertinenţi. De exemplu, specialiştii în teologia exegetică ne amintesc
faptul că Dumnezeu ne-a dăruit Sfânta Scriptură compartimentată pe cărţi, nu pe teme sau
cronologii; ca atare, ei studiază cărţile inductiv, pe paragrafe, capitole şi, la final, pot
prezenta o vedere de ansamblu asupra unei cărţi studiate. Aceştia ar spune că demersul
meu strică specificul fiecărei Evanghelii... şi nu ar greşi prea tare. O altă categorie critici
pertinenţi aparţine tagmei dogmaticienilor: ei preiau textul sacru ca sursă primară, dar
valorizează şi descoperirile exegeţilor, identifică doctrinele sau dogmele dintr-o carte
biblică, le relaţionează la ceea ce spune Scriptura despre aceleaşi doctrine în cele două
Testamente şi le prezintă în ansamblul lor logic-coerent. Uitându-se la lucrarea mea,
aceşti erudiţi îmi spun că risc să „descopăr” (a se citi: „inventez”) doctrine care nu se
potrivesc în ansamblul teologiei sistematice. Dacă au dreptate sau nu, rămâne de văzut.
A doua precizare este aceea că eu nu m-am mulţumit să apelez la diferite traduceri
ale Sfintelor Scripturi ci, pe-alocuri, am inserat propria mea traducere a textului sacru.
făcută din perspectivă mesianică, traducere pe care mi-o asum. 6 Pe alocuri voi insera o
transcriere structurală sau mecanică a traducerii, pentru a ajuta cititorul să vadă relaţiile
stabilite între diferite cuvinte, propoziţii, fraze şi structuri, paralelisme sinonimice,
antitetice sau sintetice, personaje, relaţii cauză-efect, efect-cauză, conective etc..
6
Voi explica o dată viitoare semnificaţia acestei „perspective mesianice”.
7

8. Oare am reuşit să traduc fidel şi temeinic respectivele pasaje?... Iată care este
răspunsul meu: pe vremuri, rabini de binecuvântată memorie spuneau: „A citi Scriptura
în traducere este ca şi cum ţi-ai săruta mireasa prin vălul pe care-l poartă pe chip.” Sau,
mai dur: „Orice traducător este un trădător”. Sigur, în primul rând ei se refereau la
trădarea care apare atunci când un traducător trebuie să traducă textele sacre din original
într-o limbă receptoare, dar principiul rămâne valabil, pentru că în cazul unei traduceri
temeinice trebuie să existe un colectiv format din specialişti în ebraică, aramaică, greacă,
în Vechiul Testament, în Noul Testament, în teologie biblică, sistematică şi pastorală,
specialişti care să-şi amintească permanent că nu tălmăcesc dintr-o limbă în alta, şi nici
măcar dintr-o cultură în alta, ci aduc la lumină cuvintele vieţii, care pot pune cititorii lor
pe un făgaş veşnic. Şi, după toate acestea, este clar că oricum colectivul de traducători va
fi supus tendinţelor de a observa şi interpreta textele sacre în acord cu teologia
confesiunii în care s-au format.
Merită să înfăţişez aici un singur exemplu de traducere „trădătoare”: numele
Mântuitorului. Dacă nu ai o filologie corectă, nu ai cum să obţii o teologie corectă şi te
vei trezi trădat pe ambele planuri! Iată, aşadar, trădarea pe care o săvârşeşte limba greacă
traducând un nume propriu: Numele ebraic al Fiului înomenit al lui Dumnezeu era Yeşua,
care e forma prescurtată a numelui Yehoşua şi care înseamnă „Yah mântuie”. În numele
„Yeşua”, accentul cade pe verb, deci el trebuie înţeles ca fiind „Yah mântuie cu
certitudine”. Numele „Yeşua”, deci, are o semnificaţie bogată. Extrapolând, când
oamenii se uitau la El, vedeau în El pe Acela care le garanta că „Yah mântuie cu
certitudine”.
În Noul Testament (acest „titlu” este alt exemplu de trădare, filologic-teologică,
despre care vom mai vorbi) numele Mântuitorului este elenizat în Iesous, nume care nu
semnifică nimic. Cum s-a putut traduce în acest fel?... Când Numele lui Yeşua a trebuit
tradus, traducătorii s-au lovit de o primă problemă: limba greacă nu avea litera „ş”, deci
numele Yeşua ar fi putut fi tradus numai ca „Yesua”. Apoi, o a doua problemă: numele
masculine greceşti nu se puteau termina în „-a”, ci numai în „-s”. Prin urmare, „Yeşua”, a
devenit „Iesus”. Cel care prin numele Său de „Yah mântuie cu certitudine” Îl scotea în
lumină pe Suveranul care va mântui cu siguranţă, elenizat fiind, n-a mai transmis acelaşi
lucru.
Poate că aici unii se vor întreba: „De ce ar fi îngăduit Dumnezeu ca numele Fiului
Său să fie tradus greşit şi să-şi piardă semnificaţia?”
Replica mea constă în existenţa unui principiu biblic care este încă valabil: „Slava
lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea
lucrurilor”.7 Mărgăritarele adevărului nu se găsesc pe uliţă, ca să dea toţi cu piciorul în
ele, poţi avea acces la bogăţiile lui Dumnezeu numai dacă trudeşti şi sapi după ele. Vrei
să ai parte de mană proaspătă? Trebuie să te ridici, să pleci, s-o cauţi, s-o aduni, să depui
efort pentru ea, iar Dumnezeu te va binecuvânta.
A treia precizare vizează un aspect deosebit de gingaş, cel al cadrului. Pentru a-L
descoperi pe Yeşua ha-Maşiyaħ în cadrul Său cultural şi civilizaţional, nu am apelat
numai la filologie, ci şi la disciplinele ştiinţifice ale antropologiei culturale şi istoriei.
Întemeindu-mă pe ele, îmi voi găsi oponenţi şi printre rândurile specialiştilor acestor
ştiinţe care, în plus de cele două tabere, cea a exegeţilor şi cea a dogmaticienilor, vor fi
capabili să-mi găsească acuze noi. Când vor face aceasta, voi conştientiza, în cheia
7
Proverbele, 25:2.
8

9. „legilor lui Murphy”, că am evitat greşelile făcute de alţii! Greşelile mele sunt originale!
Iar pe oponenţii mei îi invit cordial să scrie mai fundamentat decât am făcut-o eu, poate
chiar exhaustiv.
Însă ce am am realizat studiind Persoana lui Iisus Hristos în cadrul Său cultural şi
civilizaţional? Voi puncta câteva descoperiri.
Iisus Mesia S-a născut, omeneşte vorbind, în urmă cu peste 2000 de ani în Asia,
un continent străin nouă, fiind iudeu pogorâtor din patriarhul Avraham şi din regele
David, era vorbitor de aramaică şi ebraică precum şi – foarte probabil – de greacă. O dată
ce era (şi este) iudeu, corect va fi să vorbim despre El ca despre Yeşua Noţri, nu Iisus
nazarineanul, sau despre Yeşua ha-Maşiyaħ, Yeşua Mesia. Părinţii Lui au cerut azil
politic pe alt continent, iar Pruncul, crescând, a fost ascultător de Lege/Torah. Fiind Om
pe deplin integrat în cadrul Său cultural şi civilizaţional, ceea ce făcea sau spunea El avea
un înţeles deosebit de bogat pentru ceilalţi copii ai lui Avraham, înţeles care este
estompat pentru cei care nu cunosc gândirea evreiască. Cum acţiona El într-o situaţie dată
şi de ce acţiona aşa? Să ne amintim că Cel Preaînalt a revelat „lucrările Sale”, deci
acţiunile Lui, copiilor lui Yisra’el, dar lui Moise i-a revelat motivele pentru care El
acţionează într-un fel sau altul, „i-a arătat căile Sale”8 sau modus operandi. Dacă vom
avea o atitudine de închinători în duh şi adevăr, atitudine sine qua non pentru orice om
care se apropie de Sfânta Scriptură, dacă vom pune întrebări corecte şi pe măsură ce vom
cunoaşte tot mai bine gândirea ebraică a veacului Său, vom descoperi răspunsuri tot mai
corecte.
În timpă ce studiam cadrul cultural şi civilizaţional al lui Yeşua Mesia, am început
să văd tot mai bine erorile altor cadre culturale: de exemplu, icoanele religiei ortodoxe Îl
zugrăvesc binecuvântând cu degetele încârligate, având odăjdii ortodoxe şi, eventual,
făcând semnul crucii. Naţionalişti români i-au arborat şi o panglică tricoloră.
În Europa, Yeşua Mesia a fost popularizat ca un bărbat blondin, cu ochii albaştri
şi păr lung, slăbit de atâta post, deşi e clar că nu avea cum să aibă păr lung, care pentru
evrei este o urâciune9, şi este extrem de improbabil că El, un semit, era blond şi avea
ochii albaştri. Este clar că postea des, pentru a posti 40 de zile 10 trebuie antrenament şi,
oricum, nu putea fi inferior fariseului care postea de două ori pe săptămână11, dar
europenii portretizează slăbiciunea Lui pentru a induce sentimentul de milă faţă de El...
Se uită, totuşi, amănuntul că El era dulgher, or profesia respectivă, şi mai ales în acele
timpuri, presupunea o forţă şi o rezistenţă fizică peste medie.
În Africa, Yeşua Mesia a fost înfăţişat ca fiind un bărbat cu piele întunecată,
probabil un hamit.
Americanii n-o duc mai bine: pentru unii reprezentanţi ai sub-culturii diseminate
de uzina de iluzii denumită Hollywood, El este super-star... Mormonii sunt siguri că
Sionul va fi construit în SUA, iar unele biserici care ţin de o mare confesiune baptistă au
scris în manualele de şcoală duminicală pentru copii că „atunci când Isus era mic, El era
un copil cuminte care mergea la Biserică în fiecare duminică...”
8
Psalmii, 103:7.
9
Desigur, cu excepţia cazului în care un bărbat făcea un legământ de nazireat temporar, dar la Yeşua nu era
cazul.
10
Evanghelia după Matei, 4:2, fapt real, chiar dacă reprezintă şi o paralelă cu postul lui Moise, Exodul,
24:18, Deuteronomul, 9:9.
11
Vezi Psalmul 69, cu accente mesianice pronunţate, Evanghelia după Matei, 9:14, Marcu, 2:18, Luca,
5:33, 18:12.
9

10. De Jesus cel musculos şi tatuat, ce să mai spunem?12...
Totuşi, El nu era Iisus, românul, nici Jesus, americanul, ci Yeşua, evreul, iar
modurile în care El este reprezentat nu sunt numai simple acomodări culturale, pe care un
connaisseur, eventual un sociolog sau antropolog al religiei le identifică drept false, ci ele
au în esenţa lor şi un antisemitism care a caracterizat Biserica foarte curând de la
întemeierea sa şi răspândirea la Neamuri... Cum zicea Sigmund Freud, probabil citându-l
pe Voltaire: „Evreii nu sunt urâţi atât de mult pentru că L-au ucis pe Isus, ci pentru că L-
au dat lumii.”13
O greutate suplimentară a studiului provine şi din faptul că El este nu numai un
Om plasat în diferite cadre, ci şi Dumnezeu înomenit. Or, fiind Dumnezeu devenit Om,
putem face cunoştinţă cu El, dar nu-L putem cunoaşte în întregime, nu ni-L putem
asimila. Cum spun unele „Mărturisiri de credinţă”, El este cognoscibil, dar
incomprehensibil.
Finalmente, mai trebuie să ştii, dragul meu cititor, că această lucrare nu este
finalizată, pentru că nu am înţeles totdeauna imaginea de ansamblu şi, în consecinţă, am
aşteptat să cunosc mai mult, mai profund, şi să mă dumiresc. Mărginitul nu are cum să
cuprindă în sine Nelimitatul.14 Eu nădăjduiesc, totuşi, că, lecturând această lucrare, vei fi
binecuvântat spiritualiceşte şi îmbogăţit intelectualiceşte, vei identifica ceea ce este biblic
şi vei încorpora în practica ta, în timp ce te lepezei de ceea ce este pur omenesc şi nu
edifică.
Şi, cine ştie, poate vei fi chiar tu acela care vei accepta îndemnul de a pune mâna
pe peniţa de scris şi a continua truda duhovnicească.
Y Y Y
PARTEA I
12
http://www.realitatea.net/schimbare-de-brand-pentru-isus-mantuitorul-are-muschi-si-tatuaje-in-
america_865742.html
13
A se vedea www.yashanet.com/anti-semitism
14
Finitum non capax infinitum (lat.): Ceea ce este finit, mărginit, nu are cum să cuprindă infinitul.
10

11. GENERALITĂŢI
DESPRE TEXTELE SACRE
În iudaism, Sfânta Scriptură este alcătuită dintr-un set de cinci cărţi scrise de
Moşe, denumite Ħamişah ħumşe Torah, adică „Cele cinci cincimi ale Torei”, unde Torah
semnifică Legea, „Instrucţiunile, Învăţătura revelată (normativă)”; din Nevi’im, cărţile
Profeţilor; şi din K(e)tuvim15 (celelalte scrieri, Hagiografele). Împreună, aceste Torah,
Nevi’im, K(e)tuvim au format acronimul Tanaħ. Cu excepţia a foarte puţine pasaje, aceste
cărţi au fost scrise în limba ebraică, limbă în care a avut loc Revelaţia şi care, datorită
acestui fapt, este leşon qodeş, limba sacră. Scrierea acestui corpus de opere literare s-a
încheiat prin anii 415 î.e.n.
La Sfintele Scripturi ebraice, creştinismul şi mesianismul mai adaugă un corpus
suplimentar de 27 de cărţi, care redau deosebit de fidel iudaismul secolului I e.n., şi mai
ales „evenimentul cristic”, adică naşterea, viaţa, slujba, moartea, învierea şi înălţarea lui
Yeşua Noţri, Iisus din Naţereth-ul provinciei evreieşti ha-Galil (latinizată în „Galileea”).
Corpus-ul acesta poate fi considerat pe drept cuvânt a fi o prelungire organică a Tanaħ-
ului nu pentru că ar fi scris de evrei contemporani acelor întâmplări, ci din mai multe
motive, dintre care enumerăm doar două, unul de factură profetică şi tipologică, iar
celălalt de factură teologică şi soteriologică: primul motiv se bazează pe faptul că în
Yeşua au fost împlinite zeci de profeţii mesianice consemnate în Tanaħ16, iar al doilea,
prin punerea în scenă a ultimei Cine, ne revelează înnoirea Legământului mântuitor pe
care, în suveranitatea Sa, în Tanaħ, YHWH îl oferise Yisraelului şi care, acum, se
deschide soteriologic şi ne-evreilor, goyim-ilor. Acest corpus de scrieri este denumit
„Noul Testament” sau, mai corect, cărţile Legământului Înnoit [gr., He Kaine Diatheke,
ebr., Ha-B(e)riyt17 ha-Ħadaşah].
Scripturile Legământului Înnoit sunt alcătuite din Evangheliile scrise de sinopticii
Matei, Marcu şi Luca, Evanghelia după Ioan, o carte istorico-teologică (cartea Faptele
apostolilor), Epistole ale apostolilor sau ale celor care au făcut parte din anturajul
apostolic, iar cartea finală este una de natură profetico-apocaliptică, Apocalipsa. Acest
corpus de 27 de cărţi au fost scrise în limba greacă; această limbă nu a fost aleasă pentru
că ar fi fost revelată, aşa cum este limba ebraică, leşon qodeş, ci a fost aleasă pentru
funcţionalitatea sa, în timpurile respective ea fiind folosită ca lingua franca în bazinul
Mării Mediterane. Astfel, mesajul Legământului Înnoit a fost înscris în circuitul
universalităţii.
Dar ce înseamnă, în definitiv, Evanghelie? Acestei întrebări îi vom răspunde mai
pe îndelete mai târziu, când vom trata Evanghelia după Matei, capitolul 3, aici ne
mărginim să spunem că ea înseamnă în primul rând istoria lui Iisus, a lui Yeşua, adică
faptele istorice unice, irepetabile şi obiective ale naşterii din fecioară, vieţii fără păcat, ale
15
Şva mobile apare în paranteză pentru că, deşi nu se citeşte, totuşi el apare în textul scris şi nu poate fi
ignorat.
16
Din acest punct de vedere, suntem de acord cu maxima Fericitului Augustin: „Noul Testament în Vechiul
e ascuns, Vechiul Testament în cel Nou e revelat.”
17
Şva mobile apare în paranteză pentru că, deşi nu se citeşte, totuşi el apare în textul scris şi nu poate fi
ignorat.
11

12. slujirii învăţătoreşti, profetice şi miraculoase, ale morţii fără păcat şi pentru păcat a lui
Yeşua şi învierii Sale slăvite, înălţarea Sa la dreapta Tatălui şi pogorârea Duhului Sfânt.
Însă între Evanghelie şi Evanghelie există diferenţe: prin predicile lor
kerigmatice, de vestire, precum şi în învăţăturile sau dăscăliile lor, apostolii au împărtăşit
oral, adică au predat sau au „tradiţionat” – dacă am putea spune aşa – tâlcul acestor
fapte, tâlc care este acela că prin Mesia se oferă Împărăţia lui Dumnezeu, Marele Rege, şi
mântuirea, iar acestea pot şi trebuie să fie însuşite prin intermediul credinţei care are ca
bază obiectivă moartea ispăşitoare a lui Yeşua, îngroparea Sa, slăvita Lui înviere şi
înălţarea Sa la Ceruri. Aşa s-a născut predania sau tradiţia, iar grupurile care se strângeau
să audă aceste fapte şi tâlcuirea lor şi să se închine Celui înviat, deşi iniţial erau aproape
numai evrei, care continuau să frecventeze sinagogile locale18, s-au înfiripat în comunităţi
de credinţă mesianică şi în emergenţa unei Mişcări entuziaste (ulterior botezată „ekklesia
creştină”).
În timp, unii dintre cei care au fost martori oculari ai acestor fapte şi trimişi să le
vestească (şeliaħim, adică trimişi, emisari, „apostoli”), călăuziţi de Duhul Sfânt, şi-au
scris memoriile, având intenţii evanghelizatoare şi mântuitoare: Evanghelia după Matei
şi Evanghelia după Ioan. În acest caz ne referim la o specie literară unică în lume, şi
scriem despre ea cu caractere înclinate, Evanghelia. Alte persoane, provenite din
anturajul apostolic şi cărora martorii oculari le povestiseră evenimentele, au alcătuit
istorisiri care respectau aceleaşi norme literare, şi aşa s-au născut Evanghelia după Luca
şi Evanghelia după Marcu, scrise de talmidim, adică ucenici, discipoli.19
Cu privire la relaţia kerigmă-Evanghelie, Eduard Ferenţ scrie:
Evanghelia a fost precedată de tradiţia orală kerigmatică şi se bazează pe ea, dar şi pe
tradiţia istoriei lui Isus. Dacă kerigma e atestată mai ales de epistolele pauline (Fil. 2:6-
11; Rom. 3:24), tradiţia istoriei lui Isus provine în mare parte de la comunitatea
palestiniană, fiind pre-paulină. Transmiterea tradiţiei istorice (pre-pascale) a comunităţii
palestiniene comunităţilor eleno-creştine a căror cristologie era îndreptată mai ales spre
Domnul glorificat a avut loc chiar mai înainte ca romanii să fi cucerit Ierusalimul
(70.d.C.).20
În concluzie, Evanghelia este corpus-ul faptelor istorice care compun evenimentul
cristic, dimpreună cu tâlcuirea lor, iar Evanghelia este specia literară unică în literatura
universală. După această clarificare, să înaintăm spre Partea a II-a a lucrării.
Y Y Y
PARTEA A II-A
18
A se vedea Fapte, 17:10-15, Epistola lui Iacov, 2:2, unde, în original, termenul „adunare” este, de fapt,
sunagoge, sinagogă. Nu comentăm aici dezvoltarea Mişcării mesianice primare, schimbările care au
survenit în compoziţia sa etnică şi în teologia sa în decursul istoriei sale.
19
Aici am mai putea aminti şi istorisiri scrise de oameni care primiseră revelaţii directe: „Evanghelia” lui
Pavel şi Apocalipsa lui Ioan.
20
Eduard Ferenţ, Cristologia, Edit. Presa Bună, Iaşi, 1998, pp. 190,191.
12

13. Capitolul I
GENERALITĂŢI DESPRE EVREUL YOĦANAN/IOAN
ŞI EVANGHELIA SCRISĂ DE EL
Evreul Yoħanan ben-Zavdai, adică Ioan, fiul lui Zebedei (Mat. 4:21; Mc. 1.19,20;
Lc. 5:10), auzise Cuvântul vieţii, Îl văzuse cu ochii lui, Îl privise şi-L pipăise cu mâinile
sale21, văzuse Viaţa care era la Tatăl, şi care-i fusese arătată. Apoi, după învierea Sa
slăvită, Yeşua Mesia, Învăţătorul, Viaţa dumnezeiască înomenită, i-a trimis pe discipolii
Săi credincioşi să ducă lumii Vestea Bună, adică Evanghelia. Printre trimişii sau emisarii
Săi, adică şeliaħim, era Yoħanan, care şi-a trăit viaţa vestindu-L pe Mesia.
Însă peste evenimentele despre care vorbea Yoħanan se aşternea praful timpului
şi, se ştie, timpul ajută oamenii să se distanţeze de fierbinţeala evenimentelor, scurgerea
vremurilor îl ajutase pe apostol să se „dumirească” (ca să folosim cuvântul pe care
Profesorul Nae Ionescu i l-a spus odată lui Petre Ţuţea), să vadă lucrurile distinct şi de
ceilalţi Evanghelişti. Sau, parafrazându-l pe Sorin Alexandrescu 22, am zice: „Timpul se
retrăsese şi apăruse memoria. O memorie prin care faptele existenţei se revelaseră ca
etape ale destinului eliberate de greutatea prezentului. Acum apostolul vedea viaţa ca
întreg.”
În timp, apostolul ajunsese nu numai să vadă viaţa ca întreg, dar şi să înţeleagă
coerenţa acesteia şi adevărata sa semnificaţie, şi era capabil să o expună şi altora prin
predică şi în scris: era, prin urmare, un teolog, şi chiar un teolog inspirat dumnezeieşte.
Spre apusul vieţii, la peste şase decenii de trăire a credinţei, Yoħanan a fost somat
să se închine împăratului Domiţian şi să-l recunoască drept Dominus et Deus, adică
Domn şi zeu, sau Dumnezeu; când a refuzat, a fost condamnat la muncă silnică în minele
din Asia Mică.
După eliberarea sa, s-a gândit să aştearnă în scris ceea ce văzuse şi auzise de la
Mesia pentru care trăise o viaţă întreagă: voia să vestească acestea şi cu ajutorul peniţei,
ca şi cititorii scrierii sale să aibă părtăşie cu el, cel care avea părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul
Său, Iisus Hristos şi scria aceste lucruri pentru ca bucuria cititorilor săi să fie deplină (I
Ioan, 1:1-3). Aşa au fost scrise Evanghelia, Epistolele şi Apocalipsa.
Aşadar, scrierile lui Yoħanan ni-l descoperă pe acesta nu numai ca fiind un evreu
mesianic, un teolog inspirat dumnezeieşte şi chiar evanghelist şi apostol, ci şi un literat,
fapt care se va vedea mult mai bine analizând prologul Evangheliei după Ioan şi pasaje
din alte lucrări ale sale.
Capitolul al II-lea
21
Expresia „a pipăi (cu mâinile)” este, de fapt, un ebraism care ascunde un joc de cuvinte: yad (plural,
yadaim) înseamnă „mână, mâini”, iar „a cunoaşte” este lada’at. Astfel, ajungi să cunoşti pipăind, atingând,
palpând. În acest sens, apostolul scria „L-am cunoscut pipăindu-L, atingându-L”.
22
Sorin Alexandrescu, „Dialectica fantasticului”, în „La Ţigănci” de Mircea Eliade în cinci interpretări,
coord. Ion Simuţ, Dacia, Cluj-Napoca, 2008, p. 21.
13

14. DESTINATARII DISCURSULUI IOANIN
ŞI MEDIUL LOR DE PROVENIENŢĂ
Destinatarii.
Cine ar putea fi auditorii predicilor ioanine şi destinatarii lucrărilor sale
literare? ...Vom vedea că fostul pescar are un singur discurs, dar care se adresează
simultan la patru categorii de oameni. Altfel spus, există un singur discurs, dar audiat de
trei , ba chiar patru23 comunităţi interpretative, compuse din evrei, greci sau elenizaţi,
barbari şi cei care-L urmau pe Yeşua Mesia, adică iudeo-creştinii. Fiecare dintre aceste
comunităţi era condiţionată de mediul său de provenienţă (background) şi avea o
concepţie proprie despre lume şi viaţă (Weltanschauung), fiecare dintre ele era divizată în
şcoli de gândire şi curente colaterale şi, în plus, fiecare auditor înţelegea mesajul ioanin
potrivit posibilităţilor proprii de comprehensiune. Prin intermediul acestor repere
teologice încercăm nu numai să contextualizăm (analizând ceea ce spune autorul sfânt,
identificând destinatarii, înţelegând ceea ce-ar fi putut înţelege ei, fie auditori, fie cititori,
atunci şi acolo), ci şi să actualizăm, să vedem cum trebuie să trăim noi, acum şi aici.
Prin cuvinte simple, dar pline de o încărcătură formidabilă, Yoħanan, pescarul-
teolog purcede la modelarea gândirii acestor patru categorii de oameni.
Să vedem acum cine forma aceste comunităţi interpretative.
Comunitatea interpretativă nr. 1: evreii.
Mentalitatea evreilor fusese impregnată de evenimentele istorice prin care trecuse
poporul lor: Avraham, patriarhul întemeietor de etnie, fusese chemat de YHWH cu două
milenii înainte de Mesia, Legea (Torah) fusese dată înainte cu cincisprezece secole, ei
trecuseră prin două exilări naţionale ca pedeapsă pentru idolatriile lor şi se întorseseră
pentru a reconstrui o ţară din cenuşă... doar pentru a vedea cum romanii distrug Templul
din nou. Frustrarea de căpetenie era aceea de a vedea cum tot mai mulţi dintre ei ajung să
creadă într-un tâmplar obscur, care copilărise în regiunea ha-Galil, Galileea ne-evreilor
contaminaţi de păcate şi cum, astfel, societatea lor se fărâmiţează o dată în plus.
Cei mai mulţi dintre evreii care ascultau predicile apostolului Yoħanan proveneau
din rândurile păturii denumite am ha-areţ, „norodul”, „poporul ţării”, şi aici trebuie să
reţinem un fapt: aceşti oameni nu erau fini cunoscători ai Sfintelor Scripturi, dar aceasta
nu înseamnă că atunci când auzeau Scripturile citite sau expuse nu-şi aminteau de cele
învăţate acasă sau de alte predici auzite, şi nu făceau corelaţii şi asocieri de idei şi de
doctrine.
Mai trebuie reţinut şi faptul că evreii nu aveau o gândire evreiască pură, unitară şi
monolitică, ci fiecare dintre ei interacţionase cu elenismul şi fusese mai mult sau mai
puţin influenţat de ceea ce terminologia culturii a denumit ca fiind „miracolul grec”, mai
ales evreii care trăiau în Diaspora. Despre ei Biblia vorbeşte ca fiind elenişti (Io. 7:35;
Iac. 1:1; I Pet. 1:1; Fap. 2:5,8-11; 6:1).
23
Pentru a face apel la cuvintele din Proverbele, 29:15.
14

15. În plus, existau cel puţin 24 de „secte” religioase, dintre care fariseii, saducheii şi
esenienii erau cei mai cunoscuţi. Fiecare dintre aceste şcoli de gândire avea
caracteristicile sale şi unicitatea sa.
Atunci, se ridică întrebarea: dacă evreii care făceau parte din auditoriul ioanin
erau atât de diferiţi şi, mai mult, dacă existau „iudaisme” diferite, ce aveau în comun
reprezentanţii lor?...
Un răspuns scurt ar spune că elementele comune ale diferitelor „iudaisme” sunt
trei: credinţa în existenţa lui YHWH, credinţa că El Se revelase patriarhilor şi că dăduse
revelaţia (cel puţin cea scrisă) prin Moise, Învăţătorul nostru (Moşe Rabeinu). În rest,
aveam de-a face cu şcoli distincte şi problematizări similare.
În această lucrare ne focalizăm pe gândirea maselor largi de evrei, pe gândirea
mainline. Cum au auzit şi cum au receptat ei discursul lui Yoħanan, unul de-ai lor? Vom
încerca să descoperim aceasta împreună.
Comunitatea interpretativă nr. 2: eleniştii.
În auditoriul lui Yoħanan mai erau şi eleniştii. Cine erau aceştia?
Făcând o incursiune în istorie, ne amintim de sintagma pe care o foloseşte
terminologia culturii, aceea de „miracolul grec.” La ce se referă ea?
În antichitate, civilizaţiile care au produs imperii, Imperiul Babilonian, Imperiul
Asirian, Imperiul Neo-babilonian, Imperiul mezo-persan, au fost situate pe continent
(Asia), însă treptat au apărut civilizaţii mediteraneene, continentale sau insulare. Marile
capitale continentale de genul Memphis-ului, al Thebei, Babilonului, al Ninivei sau al
Susei au decăzut, şi s-au ridicat cetăţi-porturi (Corint, Alexandria, Antiohia, Cartagina,
Atena). Civilizaţiile mediteraneene veneau cu alte concepţii despre lume şi viaţă, despre
zei şi oameni, despre civilizaţie şi cultură, despre comerţ, despre război. Grecii, de pildă,
au reprezentat o mare civilizaţie: au avut aezi (poeţi) formidabili, de genul lui Homer,
care alcătuise Iliada şi Odiseea, sau al lui Hesiod, care cântase despre Munci şi zile sau
despre teogonie, genesa zeilor. Au avut filosofi remarcabili, au avut oameni politici, au
avut artişti, au avut parte de dezvoltări absolut remarcabile pe mai multe planuri:
moştenim de la ei conceptul de polis, civilizaţia urbană cu anumite forme politice,
tinzând spre democraţie etc.
În secolul al IV-lea î.e.n. îl descoperim pe primul mare om care a dispersat
elenismul, fără a fi grec el însuşi: macedoneanul Alexandru cel Mare. El a fost un
instrument de difuziune absolut deosebit, prin cultura sa, formată de Aristotel, prin rangul
de rege, prin cuceririle sale care au dus la întemeierea celui mai mare imperiu al lumii
antice, prin îndemnul adresat soldaţilor săi de a se căsători cu femei din teritoriile
ocupate, etc. Diadohii, generalii care i-au urmat lui Alexandru, au împărţit Imperiul şi au
continuat elenizarea, la fel ca şi succesorii lor. 24 În timpurile lui Yoħanan, macedoneni,
greci, romani, imensa majoritate a lumii cunoscute fusese modelată din punctul de vedere
cultural, artistic, filosofic de elenism, fusese crescută în spiritul „miracolului grec”.
(Să amintim o rostire care, pentru filosofia culturii, este o banalitate: „Roma a
cucerit Elada din punctul de vedere militar dar, la rândul lor, grecii au cucerit Roma din
punctul de vedere cultural…” Or, prin intermediul Imperiului Roman, lumea
mediteraneeană a marcat cultura noastră occidentală într-un mod definitiv.)
24
Vezi excelenta carte de Merrill C. Tenney, New Testament Survey, pag. 1-128, sau traducerea sa în limba
română, Privire de ansamblu asupra Noului Testament, pag. 1-110.
15

16. Comunitatea interpretativă nr. 3: barbarii.
În al treilea rând, îi amintim pe barbari, cei care nu fuseseră elenizaţi până în
străfundurile fiinţelor lor. Aceştia erau perşi, celţi, gali, sciţi, proveneau din triburi
germanice etc. Weltanschauung-urile lor erau atât de diferite încât nu ne putem opri
asupra lor, ci doar le semnalăm prezenţa în oceanul greco-latin al secolului I.
Comunitatea interpretativă nr. 4: iudeo-creştinii.
În al patrulea rând, să încercăm să definim comunitatea hermeneutică a iudeo-
creştinilor: cine erau aceştia?
Din nou, vom face o incursiune în istorie, de data aceasta în istoria contemporană
lui Yoħanan.
În primii 10 ani de la pogorârea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii (Ħag ha-
Şavuot), comunitatea celor care credeau că Yeşua este Mesia cel profeţit în Tanaħ fusese
alcătuită numai din evrei, vezi Faptele apostolilor, 1-7. Apoi, încet-încet, mesajul central
al comunităţii, adică Evanghelia, viaţa fără păcat, moartea ispăşitoare şi învierea slăvită a
lui Yeşua, a început să se răspândească şi în alte regiuni şi la alte populaţii: la samariteni
(Faptele apostolilor, cap. 8), iar apoi la ne-evrei, Neamurile (Faptele apostolilor, 10 etc).
Conciliul de la Yeruşalayim (Ierusalim) din Faptele apostolilor, capitolul 15, a avut de
dat răspunsuri vizavi de relaţia trilaterală dintre mântuirea dăruită de Mesia, sistemul
soteriologic în care credeau evreii „iudaizatori” şi posibilitatea mântuirii ne-evreilor.
(Desigur, la destul de scurt timp după elaborarea deciziilor conciliare şi răspândirea lor
sub formă de scrisoare circulară adresată ne-evreilor, ele au fost răstălmăcite de ne-evreii
care nu înţelegeau esenţa lor, dar această afirmaţie va face obiectul unei discuţii
ulterioare.)
Până în anul 135 e.n., anul dărâmării Ierusalimului, comunitatea de credincioşi
mesianici din cetatea sfântă a avut un număr de 15 episcopi evrei, ne spune Eusebius,
istoricul Bisericii, episcopi care, e clar, nu duceau turma în derută spirituală. Ei
proclamau Cuvântul şi aveau grijă de turmă dar, pe măsură ce mesajul Evangheliei lui
Mesia se răspândea, din diferite motive, de sorginte dumnezeiască, socială, religioasă,
istorică, pe care nu le vom prezenta aici, tot mai puţini evrei răspundeau, dar ajungeau să
creadă tot mai mulţi ne-evrei, astfel încât se poate spune că de prin anul 150 e.n. nu mai
existau comunităţi de credinţă mesianică evreiască observabile istoric25 – ele fuseseră
înlocuite de ekklesii creştine care, provenind dintr-o anumită sferă culturală şi filosofică,
teologhiseau într-un mod total diferit. Oricum, în timpul apostolului Yoħanan,
comunităţile de credinţă în Yeşua, deşi felurite şi neuniforme în elementele secundare ale
credinţei, aveau deja convingeri solide privitoare la mesianismul lui Yeşua, precum şi la
filiaţia Sa dumnezeiască.
Y Y Y
25
Desigur, comunităţi de credinţă mesianică evreiască ar fi putut exista în mod clandestin.
16

17. Capitolul al III-lea
DISCURSUL IOANIN:
TEXTUL EVANGHELIEI DUPĂ IOAN, 1:1-18
1 La început era Cuvântul,
şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Cuvântul era Dumnezeu.
2 Acesta era la început cu Dumnezeu.
3 Toate lucrurile26 prin El au fost făcute27
şi fără El n-a fost făcut
nimic din ce a fost făcut.
4 În El era viaţa,
şi viaţa era lumina oamenilor.
5 Lumina luminează în întunecime28, şi întunecimea n-a biruit-o29.
6 A apărut un om fiind trimis de Dumnezeu:
numele îi era Yoħanan.
7 Acesta a venit spre mărturie,  pentru a mărturisi despre Lumină,
 pentru ca toţi să creadă prin el.
8 Nu era acela Lumina,
D ci el a venit pentru a mărturisi despre Lumină.
9 Lumina aceasta era adevărata Lumină care, venind în lume,
luminează pe orice om30.
10 El era în lume,
iar lumea prin El a fost făcută,
D dar lumea nu L-a cunoscut.
11 A venit la ale Sale, şi ai Săi nu L-au primit.31
12 D Dar tuturor celor ce L-au primit,
adică celor ce cred în Numele Lui,
26
Termenii care apar în text cu caractere italice nu apar în textul original, ci se subînţeleg; aici, termenul
subînţeles este „lucrurile”.
27
Ginomai: a deveni, a se face, a lua fiinţă. După cum vom demonstra, atunci când scrie că „toate lucrurile
(toată Creaţia) prin El au fost făcute” înseamnă că Logos-ul nu era numai instrumentul (gr., organon) prin
care se crea, şi nu era numai principiul (gr., arħe) prin care subzista şi co-exista ceea ce era creat, ci era şi
Co-creator, participant activ la creaţie. Altfel spus, Logos-ul este principiul care stă la baza tuturor
lucrurilor, care în-temeiază toate, lucrurile subzistând şi co-existând prin El.
28
Termenul grecesc skotia este de genul feminin, deci am preferat să-l traducem tot printr-un feminin,
„întunecime”, mai degrabă decât prin „întuneric”, termenul consacrat.
29
Katalambano: a birui; a înţelege, a avea comprehensiune; a asimila; a-şi însuşi.
30
Credem că această variantă de traducere este mai corectă decât cea folosită de Dumitru Cornilescu.
Lumina venind în lume luminează, nu omul este luminat venind în lume. În sprijinul ideii, vezi şi
Evanghelia după Ioan, 3:19.
31
Nu a venit la „ai Săi”, ci la „ale Sale”, care în greacă este neutru plural.
17

18. le-a dat autoritatea să se facă 32
copii33 ai lui Dumnezeu;
13 care nu din sânge34,
nicidin voia firii35 lor,
nicidin voia vreunui om,
D ci din Dumnezeu au fost născuţi.
14 Şi Cuvântul S-a făcut trup de carne şi a locuit36 printre noi.
Şi noi am privit slava Lui,
o slavă ca a singurului-născut37 din Tatăl,
plin de har
şi de adevăr.
15 Yoħanan mărturiseşte despre El şi a strigat, zicând:
„Acesta era Acela despre Care ziceam eu:
Cel venind după mine are întâietate 38,
pentru că era înainte de mine!”
16 Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har peste har;
17 căci Legea39 a fost dată prin Moşe,
dar harul şi adevărul a venit prin Yeşua ha-Maşiyaħ.
18 Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată;
Singurul-născut, Dumnezeu,
Cel fiind în sânul
40
Tatălui ,
Acela
L-a făcut cunoscut41.
32
Ginomai: a deveni, a se face, a lua fiinţă.
33
Teknon: copil, cu accentul pe faptul naşterii, fiind diferit de huios, care accentuează demnitatea şi
caracterul relaţiei.
34
În original, termenul apare la plural, deci ar trebui tradus „sângiuri”, însă această variantă, deşi corectă,
este incomodă.
35
Sarx: literal, acest termen trebuie tradus „carne”, unde „carne” este o sinecdocă, ea redând ca parte
omenitatea, adică totalitatea lucrurilor care alcătuiesc esenţa tuturor oamenilor, duhul, sufletul şi trupul.
Versiunea Dumitru Cornilescu îl redă prin „fire (pământească)”. Vezi mai jos.
36
Skenoo: a înălţa cortul, „a cortului”.
37
Termenul monogenes se traduce „singur-născut”, nu „unic-născut”, cum redau unele traduceri. El reapare
în discursul ioanin în Evanghelia după Ioan, 1:18, 3:16, 3:18 şi I Ioan, 4:9, însă, regretabil, în acele
ocurenţe, Dumitru Cornilescu a uitat să-l traducă. Pentru a fi consecvenţi în traducerea textului, noi l-am
inserat şi în versetul 18.
38
Emprosthen: a avea întâietate, poziţie de demnitate, de superioritate.
39
Lege: Torah (ebr.). De fapt, Torah înseamnă „Instrucţiunile, Învăţătura dumnezeiască revelată
(normativă)”.
40
În original apare ὁ μονογενὴς υἱός, ὁ ὢν εἰς τὸν κόλπον τοῦ πατρὸς, o expresie şocantă şi destul de greu
de tradus. S-ar putea traduce fie „Singurul-născut Dumnezeu, Cel fiind în sânul Tatălui”, fie „Singurul-
născut, Dumnezeu, Cel fiind în sânul Tatălui”. Totuşi, se pare că aici theos este în apoziţie, şi deci o
traducere curgătoare ar spune „Singurul-născut, care este Dumnezeu, Cel fiind în sânul Tatălui”. A se
vedea şi David H. Stern, The Jewish New Testament Commentary, Jewish New Testament Publications,
Inc., Clarksville, Maryland, USA, 1992, p. 157, sau http://noultestament.orthoblog.ro/index.php?
pid=47&mid&lg=ro
41
Exegeomai: a relata, a explica. Din acest termen provin cuvintele „a exegeta, exegeză”.
18

19. Capitolul al IV-lea
PREDICAREA PROLOGULUI/PETIĦTA
ŞI REVERBERAŢIILE SALE
Scriam mai sus faptul că Yoħanan ben-Zavdai, adică apostolul Ioan, evreu din
evrei, deşi era un om simplu, demonstra din abundenţă faptul că era un literat. El folosea
cuvinte simple: cuvânt, viaţă, lumină, lume... Însă, deşi aceste cuvinte sunt simple, ele
sunt încărcate de sensuri multiple, sunt îngreunate de slavă dumnezeiască, se prezintă
jocuri de cuvinte, se zămislesc relaţii conceptuale care întrec puterea de înţelegere a unui
om...
Oare numai prin folosirea jocurilor de cuvinte şi a unor relaţii conceptuale
profunde se vede că apostolul era un literat? Nu, ci chiar prin literaritatea textelor sale: de
exemplu, primele 18 versete din Evanghelia vestită de apostol arată atât o formă literară
asemănătoare cu cea poetică42 – şi asta, în limba greacă, care nu era limba maternă a
apostolului! – precum şi o tehnică literară ebraică denumită Petiħta . În straiele
elenismului se înveşmântaseră o gândire semitică şi expresii ebraice!
Dar să vedem mai concret ce înseamnă petiħta: aceasta este o tehnică literară
semitică absolut deosebită, care introduce şi condensează o întreagă lucrare literară: altfel
spus, în doar 18 versete, cel care constituie Prologul Evangheliei, literatul Yoħanan
introducere şi condensează întreaga sa Evanghelie. Adevărurile ample din Evanghelie,
conceptele esenţiale (Cuvânt, viaţă, lumină, lume, singur-născut, slavă, har, adevăr) cu
care pescarul-teolog va opera pe parcursului operei sale, sunt înmănuncheate în Prolog.
Exemple de petiħta ca fiind introducerea şi condensarea unei întregi opere
literare, de o întindere mai mică sau mai mare, se găsesc şi în alte cărţi ale Sfintelor
Scripturi: puteţi lectura Genesa, 1:1; Evanghelia după Matei, 1:1; Epistola către galateni,
1:4,5; Epistola către romani, 1:1-5; Epistola către efeseni, 1:3-14; Epistola către evrei,
1:1-4.
În altă ordine de idei, Yoħanan se recunoaşte ca fiind un literat inspirat în mod
dumnezeiesc: peste veacuri, el dă un răspuns lui Moise (Moşe), scriitorul uman al Torei,
cartea în cinci volume ce care se deschide Biblia. Prin scrierea sa, Ioan arată că înainte de
Genesa, 1:1, exista un fel de Genesa, 1:0a, 1:0b şi 1:0c?
Să analizăm modurile în care primul verset din Prologul-Petiħta reverbera în
sufletele auditorilor:
1 La început era Cuvântul,
şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Cuvântul era Dumnezeu.
De dragul preciziei, vom fragmenta acest verset în patru părţi:
1a: La început...
42
Aici ne vine în minte o observaţie făcută de Eugen Simion: „Cultura fără Logos este o spiritualitate a
barbariei. Poezia este o soteriologie.” A se vedea Eugen Simion, Mircea Eliade. Nodurile şi semnele
prozei, Junimea, Iaşi, 2006, p. 276.
19

20. 1b: ...era Cuvântul...
1c: ...şi Cuvântul era cu Dumnezeu...
1d: ...şi Cuvântul era Dumnezeu.
În continuare, vom identifica modurile în care rostirea fiecăreia dintre aceste
propoziţii reverbera în sufletele auditorilor săi. Şi aici trebuie să reţinem faptul că o
importanţă majoră o are nu numai reverberaţia propoziţiilor, ci şi constructele teologice
pe care le edifică fiecare dintre ele, constructe variate şi solide, după cum vom vedea.
Y Y Y
20

21. Capitolul al V-lea
EVANGHELIA DUPĂ IOAN, 1:1a:
„LA ÎNCEPUT...”/ Ἐ ν ἀ ρχῇ:
REVERBERAŢII ÎN SUFLETELE AUDITORILOR
1. „Începutul” (‫ )ראשית‬în gândirea maselor evreieşti;
2. „Începutul” (ἀ ρχῇ: „principiu; început”) în gândirea elenistă;
3. „Începuturile” în gândirea barbară;
4. „Începutul”în gândirea iudeo-creştinilor.
După cum am spus, atunci când şaliaħ Yoħanan, apostolul Ioan, a vorbit, el s-a
adresat unor categorii diferite de audienţă: evreilor, grecilor, barbarilor şi mesianicilor
sau iudeo-creştinilor. În continuare, vom vedea modurile în care aceste categorii
înţelegeau vorbirea lui Ioan şi modurile în care pescarul-teolog le modifica gândirea.
1. „Începutul” în gândirea maselor evreieşti:
‫( ראשית‬Reşit, Strong H 7225): primul ca loc, timp, ordine sau rang; în mod specific, o
pârgă, o primă roadă; început, de căpetenie, prim (prime roade, prima parte sau prima
dată); lucrul principal.
Autori şi texte:
• Moise, Genesa 1:1;
• Talmud, bYom 9b;
• Isaia 43:10-13.
În primul rând, să vedem ce înţelegeau evreii atunci când Ioan spunea „La
început”... Aici trebuie să facem o oprire, ca atunci când în Psalmi scrie „oprire” (Selah,
„ecoul tăcerii”), şi să schiţăm un orizont discursiv.
Mai întâi, ne amintim de faptul că autorul era evreu şi avea o gândire modelată de
Sfânta Scriptură, dar nu numai de ea, ci şi de Rabinul la picioarele Căruia studiase, despre
care credea că este Mesia, Cel profeţit de mult, şi chiar Fiul lui Dumnezeu.
Apoi, Yoħanan, pescarul-teolog, vorbea unei mase de evrei care forma o parte a
auditoriului său. Cum au auzit şi cum au receptat ei discursul lui Yoħanan, unul de-ai lor?
...De exemplu, apostolul Ioan zice în greacă En arħe, „La început”, şi evreii aud
„En arħe”, dar pentru ei această sintagmă face o referire directă la expresia „La început”
pe care o citeau ei în Sfânta Scriptură (versiunea Septuaginta, întrucât mulţi evrei se
elenizaseră). Cartea Genesa, şi chiar a întregii Biblii, se deschide cu expresia „La
început”.
Evreii care refuzaseră elenizarea şi citeau Biblia în ebraică îl auzeau şi ei pe Ioan
zicând „La început”, dar traduceau în ei înşişi ca fiind expresia Bereşit (ebr., ‫„ :)בראשית‬La
început, Dumnezeu a creat Cerurile şi Pământul.”
21

22. Mesajul din spatele lui „La început” este acesta: Ioan zice „Voi, evreilor, ştiţi că
Sfânta Scriptură începe cu ‚La început...’ Ei bine, şi eu am îndrăzneala de a vorbi despre
început şi chiar de a scrie despre început... şi una dintre implicaţiile vorbirii mele despre
început este că, dacă am dreptate când vorbesc despre început, atunci scrierea mea nu se
înscrie în lunga tradiţie literară pe care o avem noi, evreii, nu este o carte apocrifă şi,
evident, nici pseudoepigrafă, ci este chiar Scriptură, iar eu sunt la fel de inspirat ca
profetul Moise, autorul cărţii Genesa (şi al restului Torei)...
Noi, evreii, am spus că după moartea lui Hagai, Zaharia şi Maleachi, Duhul Sfânt
S-a îndepărtat de Yisra’el (Talmud, bYom 9b). Dar ne-am înşelat! Căci Duhul Sfânt a
făcut să aibă loc evenimentele pe care vi le relatez şi m-a mânat să scriu această carte,
Evanghelia, care va ocupa un loc în canonul Sfintei Scripturi.”
Ce mai înţelegeau evreii prin această expresie, „la început”? Foarte posibil,
expresia „la început” declanşa în ei amintirea unui şir de versete care ţin de aşa-numita
„teologie a creaţiei”, pentru care le vom examina în discuţia din versetul 3.
2. „Începutul” în gândirea elenistă:
ἀρχῇ (arħe, Strong G 746): (în mod propriu abstract) un început, sau (concret) şef, prim
(aplicat variat la ordine, timp, loc sau rang); început, colţ, primul, magistrat, putere,
principalitate, principiu, regulă.
Autori şi texte:
• Thales din Milet, Teologia Orphică;
• Heraclit din Efes, Despre natură;
• Anaximenes din Milet, citat de Diogenes Laertios, Aristotel, Simplicius,
Hippolytos şi Cicero;
• Empedocles din Agrigentum, Despre natură.
Să vedem ce înţelegeau grecii prin cuvintele „La început”: cu toate că era evreu,
şaliaħ Yoħanan, apostolul Ioan, scria în limba greacă43, şi lucrul acesta este important de
reţinut, pentru că Ioan cunoştea nu numai limba, ci şi gândirea greacă. Cu 700 de ani
înainte ca Ioan să fi scris Evanghelia, grecii începuseră să treacă de la gândirea mitică la
cea filosofică şi ridicaseră tot felul de întrebări cu privire la începuturi, spunând: „Toate
lucrurile astea, Cosmosul, zeii, omul, trebuie să fi avut un început... Acel început se
regăseşte, cumva, în toate aceste lucruri... Există ceva comun în toate aceste lucruri, ceva
ce nu se schimbă, deşi aparenţele sub care există acel ceva e diferit şi variat şi se
schimbă... Există un izvor comun din care încep şi îşi primesc temeiul lumea, Cosmosul,
zeii, omul... Există un arħe (ἀρχῇ), un principiu sau un substrat, o esenţă eternă şi
43
În Mişcarea Mesianică sunt persoane care susţin că şeliachim, apostolii, şi-au scris operele în ebraică şi
le-au tradus ulterior în greacă. Autorul acestor notiţe ar crede şi el lucrul acesta, dacă ar fi fundamentat de
descoperirea a măcar câteva zeci de asemenea exemplare în ebraică, versus miile de exemplare (deşi nu
autografe) în greacă. Cum descoperirea cu pricina nu ştim să fi avut loc încă, continuăm să credem dovezile
existente actualmente.
22

23. neschimbabilă, comună tuturor lucrurilor existente... Care să fie substanţa ce persistă în
cadrul schimbării?”44
Aşadar, când Ioan zice „En arħe”, grecii nu înţeleg „La început”, ci mai degrabă
„Întru început” sau „Întru principiu”. Principiul, aşadar, este „primul punct de plecare
datorită căruia un lucru este, ia naştere sau este cunoscut”, zicea Aristotel 45. Cristian
Bădiliţă46 propune traducerea sintagmei „En arħe” drept „Întru început” şi zice:
„La” redă numai o dimensiune temporală destul de vagă. „Întru” redă şi dimensiunea
spaţial-metafizică...
adică cea de principiu metafizic, teologic.
Thales din Milet: începutul/ principiul, provenienţa lucrurilor: din apă.
Teologia Orphică: „apa există de la începuturi şi ea este materia din care s-a
solidificat pământul.”
Dacă Thales din Milet ar fi încercat să scrie o Evanghelie, nefiind inspirat de
Duhul Sfânt, el ar fi scris: „La început, era apa...”
Heraclit din Efes: începutul/ principiul, provenienţa lucrurilor: din focul etern
viu.
Despre natură, fragmentul 30: „Această lume, aceeaşi pentru toţi, n-a făurit-o nici
unul din zei, nici vreunul din oameni. Ea a fost întotdeauna, este şi va fi un foc veşnic
viu, care după măsură se aprinde şi după măsură se stinge.”
Dacă Heraclit din Efes ar fi încercat să scrie o Evanghelie, nefiind inspirat de
Duhul Sfânt, el ar fi scris: „La început, era focul...”
Anaximenes din Milet: începutul/ principiul, provenienţa lucrurilor: din aer.
Dacă Anaximenes din Milet ar fi încercat să scrie o Evanghelie, nefiind inspirat
de Duhul Sfânt, el ar fi scris: „La început, era aerul...”
Empedocles din Agrigentum: începutul/ principiul, provenienţa lucrurilor: din
foc, apă, aer, pământ (Elementele clasice).
Dacă Empedocles din Agrigentum ar fi încercat să scrie o Evanghelie, nefiind
inspirat de Duhul Sfânt, el ar fi scris: „La început, era focul, apa, aerul, pământul...”47
3. „Începuturile” în gândirea barbară;
44
Fiind îndrăgostiţi de frumuseţea relaţiilor care se pot decela între culturi aflate la mare timp şi distanţă
unele de altele, nu ne putem abţine să nu părăsim puţin spaţiul şi timpul ioanin, pentru a aminti că, la unii
filosofi ulteriori, de limbă germană, fundamentul ultim al lucrurilor era Grund-ul.
45
Aristotel, Metafizica, V, 1, 1013a, după Gheorghe Vlăduţescu, Introducere în istoria filosofiei Orientului
antic, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 15.
46
http://mariuscruceru.files.wordpress.com/2009/10/extras-badilita.pdf
47
Mai târziu, în Evul Mediu, se căuta al cincilea element, chintesenţa.
23

24. Autori şi texte:
• Miturile. (Creaţiile mesopotamiene Enuma eliş; Epopeea lui Ghilgameş.)
• Theogonie, cosmogonie, antropogonie. Vezi Miturile esenţiale şi Enigmele
miturilor astrale, de Victor Kernbach, sau www.sacred-texts.com
(Acest subcapitol este în curs de elaborare.)
4. Începutul în gândirea (iudeo-)creştinilor.
Autori şi texte:
(Acest subcapitol este în curs de elaborare.)
Spuneam că în timpul apostolului Yoħanan, comunităţile de credinţă în Yeşua
Mesia erau felurite şi neuniforme în elementele secundare ale credinţei. Cu toate acestea,
ele toate, având Scripturile evreieşti (Tanaħ-ul sau Septuaginta), credeau că
„începuturile” sunt aşa cum Dumnezeu le revelase în Genesa, capitolele 1-2 etc. Dar
pentru că ele trăiau într-un mediu unde filosofii problematizaseră şi frământaseră
„începutul” sau „principiul”, Yoħanan, pescarul teolog, vine să facă ordine în gândirea
universală legată de începuturi, zicând La început (Be-reşit; En arħe) era Cuvântul.
Iniţial, el rostea48 Evanghelia şi doar mai apoi a şi aşternut-o în scris, folosindu-se
de vellum-uri, care erau scumpe, mult mai scumpe ca papirusurile sau pergamentele,
întrucât acestea erau, de fapt, piei de viţel, obţinute prin sacrificarea unei vaci gestante. Şi
înainte de a scrie ceva ce urma să rămână posterităţii, şi să te asiguri că nu te faci de râs,
tu, ca maestru, ca gânditor, împărtăşeai altora concepţiile tale despre lume şi viaţă mai
întâi în mod oral, te verificai. Desigur, vacile nu erau chiar ieftine, dar acest motiv este
absolut insignifiant, prima, dorinţa de a te verifica prin interacţiune orală, prin dezbateri
cu alţii49...
Să ne imaginăm un cadru, o secvenţă de film... Îl vedem pe Yoħanan în mijlocul
mulţimii că se aşează, aşa cum făcea un rabin când urma să rostească învăţătura sa
oficială, şi zice: „La început era...” Şi aici face o pauză, se uită în zare şi-şi ţine auditoriul
în suspans, cu respiraţia întretăiată... „Hai, spune-ne odată, ce era la început? Apa, focul,
aerul, pământul?” sclipesc ochii publicului nerăbdător. Şi el repetă: „La început era...
Cuvântul... La început era...Logos-ul...”
Şi din nou audienţa se împarte, în funcţie de ceea ce fusese învăţat fiecare să
gândească despre Cuvânt... Din nou avem un cuvânt simplu: „cuvântul”, sau, aşa cum i se
spunea în greacă, logos, dar el era purtător de bogate semnificaţii, după cum vom vedea
în capitolul următor.
Y Y Y
Capitolul al VI-lea
48
Era ceea ce se numeşte kerugma apostolică, predată oral („predania”, cum ar denumi-o ortodocşii),
tradiţia orală, cum ar denumi-o catolicii (tra-ditio, lat.).
49
Numai în şcolile (aşa-zis) teologice româneşti îţi poţi permite să publici o carte fără a fi prezentat ideile
sale studenţilor şi cadrelor universitare din ţară şi fără a o fi dezbătut anterior.
24

25. EVANGHELIA DUPĂ IOAN, 1:1b:
„...era Cuvântul...”/ ἦ ν ὁ λόγος
„... era Cuvântul...” în gândirea maselor evreieşti
Înainte de a continua, trebuie să observăm un fapt important revelat de apostolul
Ioan: „La început era Cuvântul...” înseamnă că Cuvântul era dinainte de începutul creaţiei
spaţio-temporale, adică Logos-ul pre-exista creaţiei, nu şi-a început existenţa simultan cu
începutul ei, El era din veşnicia trecută. La aceasta se referă contextul imediat, care
vorbeşte despre creaţie prin Cuvântul deja existent.
Deci, o lectură de genul „Înainte de început, era Cuvântul” nu este greşită. Însă,
dacă totuşi cineva ar mai crede că Logos-ul a început să existe deodată cu începutul, îl
invităm să citească următorul pasaj:
10
„Voi sunteţi martorii Mei” - zice YHWH -
„voi şi Robul Meu pe care L-am ales,
ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt:
înainte de Mine n-a fost format nici un Dumnezeu, şi după Mine nu va fi,
11
Eu, Eu sunt YHWH, şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor!
12
Eu am vestit, am mântuit, am profeţit, nu sunt străin între voi;
voi Îmi sunteţi martori“ - zice YHWH – „că Eu sunt Dumnezeu.
13
Eu sunt de la început, şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea;
când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?”
Isaia, 43:10-13.
Făcând apel la contextul Bibliei, care-L arată pe YHWH fiinţând din veşnicie în
veşnicie, înţelegem că El nu este „de la început”, ci dinainte de început... La fel stau
lucrurile şi în situaţia Logos-ului.
Revenind la tema noastră, trebuie să dăm o definiţie termenului „Cuvânt” din
ebraică:
Cuvântul (‫ ,דבר‬davar, Strong H 1697): cuvânt, lucru, eveniment.
Ne amintim faptul că, în general, evreii gândeau holistic şi nu fragmentar sau în
categorii, aşa cum tindeau să gândească grecii, care cugetau disjunctiv. În consecinţă,
când ei rosteau termenul „cuvânt”, davar, ei înţelegeau simultan „cuvânt, lucru,
eveniment.” Altfel spus, atunci când Dumnezeu cuvântează, cuvântul Lui creează lucruri
şi declanşează evenimente! Iar în gândirea evreiască, Cuvântul lui Dumnezeu (‫,דבר יהוה‬
davar YHWH) are rol cel puţin în următoarele domenii:
 în creaţie;
 în revelaţie;
 în infuzarea vieţii.
ROLUL CUVÂNTULUI ÎN CREAŢIE:
Autori şi texte:
25

26. • Legea: Moise, Genesa 1:3,6,7b,14, 15b;
• Profeţii: Isaia 48:13;
• Scrierile: Psalmul 33:6,9; 148:1-5.
MOISE afirmă:
Genesa, 1:3,6,14
„Să fie lumină!... Şi a fost lumină (v. 3).”
„Să fie o întindere între ape…” (v. 6) şi a fost o întindere între ape.
„Să fie nişte luminători” (v. 14) şi au fost nişte luminători…
Să fie, să fie, să fie…şi a fost, a fost, a fost!...
DUMNEZEU CREA PRIN CUVÂNT!...
EVENIMENTE COSMICE SE ÎNFĂPTUIAU PRIN CUVÂNT!...
UNIVERSUL ÎNSUŞI ERA CHEMAT LA EXISTENŢĂ PRIN CUVÂNT!...
PROFEŢII confirmă:
Isaia, 48:13:
„Mâna Mea a întemeiat Pământul,
Şi dreapta Mea a întins cerurile:
Cum le-am chemat, s-au şi înfăţişat îndată.”
SCRIERILE (HAGIOGRAFII) subliniază ceea ce Moise a afirmat şi profeţii au
confirmat:
Psalmii, 33:6,9:
Cerurile au fost făcute prin CUVÂNTUL DOMNULUI,
Şi toată oştirea lor prin suflarea (ruaħ = Duh, suflare) gurii Lui.
...Căci El zice, şi se face;
Porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă.
Psalmii, 148:1-5 confirmă:
1
Lăudaţi pe DOMNUL!
Lăudaţi pe DOMNUL din înălţimea cerurilor,
Lăudaţi-L în locurile cele înalte!
2
Lăudaţi-L toţi îngerii Lui!
Lăudaţi-L, toate oştirile Lui!
3
Lăudaţi-L, soare şi lună,
Lăudaţi-L, toate stelele luminoase!
4
Lăudaţi-L, cerurile cerurilor,
Şi voi, ape, care sunteţi mai presus de ceruri!
5
Să laude Numele DOMNULUI,
căci El a poruncit şi au fost făcute…
Deci, în gândirea evreiască, Cuvântul lui Dumnezeu crease Universul... iar Ioan
1:3 revelează acest lucru în mod suplimentar:
26

27. 3 Toate lucrurile50 prin El (Cuvântul) au fost făcute51
şi fără El n-a fost făcut
nimic din ce a fost făcut.
ROLUL CUVÂNTULUI ÎN REVELAŢIE:
Autori şi texte:
• Legea: Moise, Genesa 15:1;
• Profeţii: Ieremia 1:1-5; Ezechiel 1:3;
• Scrierile: Psalmul 105:42.
În gândirea evreiască Cuvântul lui Dumnezeu nu avea rol numai în creaţie, ci şi
în revelaţie! Când evreii auzeau de „Cuvântul lui Dumnezeu” sau de „Cuvântul
DOMNULUI (YHWH)”, ei se gândeau la „Cuvântul lui Dumnezeu” care vorbise în
vechime! Şi când „Cuvântul lui Dumnezeu” vorbise, însemna că Însuşi Dumnezeu
vorbise, pentru că nu se poate separa „Cuvântul lui Dumnezeu” de Dumnezeu! Nu se
poate face o distincţie între Dumnezeu şi Cuvântul Său! Cuvântul lui Dumnezeu era,
deci, Însuşi Dumnezeu!!!
(Întrebare pastorală: oamenii care nu se ţin de cuvânt, păcătuiesc, după cum spune
Romani, 1:31, cu privire la „călcătorii de cuvânt”... Dar noi: cum stăm noi cu respectarea
cuvântului dat?...)
MOISE afirmă:
Genesa, 15:1:
„Cuvântul DOMNULUI (YHWH) a vorbit lui Avram...”
Înseamnă că DOMNUL a vorbit lui Avram!
PROFEŢII confirmă:
Ieremia, 1:1-5:
„Cuvântul DOMNULUI (YHWH) a vorbit lui Ieremia...”
Înseamnă că DOMNUL i-a vorbit lui Ieremia.
Ezechiel 1:3:
„Cuvântul DOMNULUI (YHWH) a vorbit lui Ezechiel...”
Înseamnă că DOMNUL i-a vorbit lui Ezechiel!...
SCRIERILE subliniază:
Psalmii, 105:42:
Căci Şi-a adus aminte de Cuvântul Lui cel sfânt,
Şi de robul Său Avraam.
(Vezi şi Psalmul 119 etc.)
Deci, în gândirea evreiască, Cuvântul lui Dumnezeu Îl revela pe Dumnezeu...
iar Evanghelia după Ioan, 1:18 confirmă acest lucru, spunând:
50
Termenii care apar în text cu caractere italice nu apar în textul original, ci se subînţeleg; aici, se
subînţelege termenul „lucrurile”.
51
Ginomai: a deveni, a se face, a lua fiinţă.
27

28. 18 Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată;
singurul născut, Dumnezeu,
Cel fiind în sânul Tatălui,
Acela L-a făcut cunoscut.
CUVÂNTUL DOMNULUI INFUZEAZĂ VIAŢĂ:
Autori şi texte:
• Legea: Moise, Genesa 15:6;
• Profeţii: Ezechiel 37:1-14;
• Scrierile: Psalmul 107:20.
MOISE afirmă:
Genesa, 15:6:
„Cuvântul DOMNULUI (YHWH) i-a vorbit astfel (unui cuplu sterp): « ...cel ce
va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău. »”
PROFEŢII confirmă:
Ezechiel, 37:1-14:
1
Mâna DOMNULUI a venit peste mine, şi m-a luat în Duhul DOMNULUI, şi m-a pus în
mijlocul unei văi pline de oase.
2
M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văii, şi
erau uscate de tot.
3
El mi-a zis:
„Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învie?” Eu am răspuns:
„DOAMNE, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!”
4
El mi-a zis:
„Proroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: « Oase uscate, ascultaţi Cuvântul
DOMNULUI!
5
Aşa vorbeşte/cuvântează DOMNUL Dumnezeu către oasele acestea: "Iată că voi face să
intre în voi un duh, şi veţi învia!
6
Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în
voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sunt DOMNUL." »”
7
Am prorocit cum mi se poruncise. Şi pe când proroceam, s-a făcut un vuiet, şi iată că s-a
făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele!
8
M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le-a acoperit pielea pe
deasupra; dar nu era încă duh în ele.
9
El mi-a zis:
„Proroceşte, şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: « Aşa vorbeşte
DOMNUL Dumnezeu: "Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca
să învie!" »”
10
Am prorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat, şi au stat pe
picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.
11
El mi-a zis:
28

29. „Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Yisra’el. Iată că ei zic: « Ni s-au uscat
oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduţi! »
12
De aceea, proroceşte, şi spune-le: « Aşa vorbeşte/cuvântează DOMNUL Dumnezeu:
‚Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi
vă voi aduce iarăşi în ţara lui Yisra’el.
13
Şi veţi şti că Eu sunt DOMNUL, când vă voi deschide mormintele, şi vă voi scoate din
mormintele voastre, poporul Meu!
14
Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că
Eu, DOMNUL, am vorbit/cuvântat şi am făcut », zice DOMNUL.”
„Prooroceşte, spune, vorbeşte/cuvântează, zi, Eu, DOMNUL, am vorbit şi am făcut“ →
forţa învierii prin Cuvântul DOMNULUI şi prin Duhul DOMNULUI.
SCRIERILE subliniază ceea ce Moise a afirmat şi Profeţii au confirmat:
Psalmii, 107:19,20:
19
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către DOMNUL,
Şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
20
A trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit,
Şi i-a scăpat de groapă.
Deci, în gândirea evreiască, Cuvântul DOMNULUI avea rol şi în infuzarea
vieţii...iar Ioan 1:4 confirmă acest lucru, spunând:
„În El era viaţă, şi viaţa era lumina oamenilor.”
Aşadar, despre acest Cuvânt cu autoritate în creaţie, în revelaţie şi în viaţă
vorbeşte apostolul Ioan.
Merită să ridicăm întrebarea: „în ce limbă a vestit Ioan, Yoħanan, Evanghelia?”
Ţinând cont de mediul în care trăia apostolul, răspunsul este nuanţat, conţinând atât
bănuieli, cât şi certitudini. Oare evangheliza el în ebraică? Extrem de improbabil, în
vremea sa ebraica era utilizată doar ca limbă liturgică. Evangheliza el în greacă? Aproape
sigur, pentru că aceasta este limba în care a scris şi operele sale, Evanghelia, Epistolele şi
Apocalipsa. A evanghelizat el şi în aramaică? Foarte probabil că da, întrucât aceasta era
limba pe care evreii o vorbeau în primul veac, iar Yoħanan simţea că are libertatea de a se
folosi de instrumente culturale de genul limbii pentru a vesti adevăruri duhovniceşti,
eterne şi mântuitoare, aşa cum este Evanghelia.
Însă, dacă apostolul Yoħanan a predicat Evanghelia şi în aramaică, atunci pentru
„Cuvânt” el trebuie să fi folosit termenul Memra, după cum apare el în Targum-uri. Aici
merită să facem un excurs cu privire la literatura Targum-urilor.
„LA ÎNCEPUT, ERA MEMRA...”
29

30. EXCURS
Targum-urile despre care am vorbit mai sus erau traduceri ale Tanaħ-ului
(Vechiul Testament) în limba aramaică, traduceri care aveau şi interpretări midraşice,
note explicative. Dacă am adapta la conceptul la cultura neo-protestantă a României
anului 2012, am putea spune că ele erau un fel de „Biblia cu explicaţii”, sau, mai corect,
„Biblia de studiu pentru o viaţă deplină”. În limba aramaică, termenul „Cuvânt” este
MEMRA şi apare de 596 ori.
În aceste Targum-uri, Memra este Cuvântul creator al lui Dumnezeu şi chiar este
identificat cu Dumnezeu!52
De exemplu, la Deuteronomul, 33:27 apare o explicaţie:
Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost,
Şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare.
El a izgonit pe vrăjmaş dinaintea ta,
Şi a zis: „Nimiceşte-l.”
Targum-ul Onqelos oferă o notă explicativă:
„Aceste braţe veşnice sunt Memra, Cuvântul prin care a fost creată lumea.”
În Targum-uri, omul este creat prin Memra, Cuvântul creator al lui Dumnezeu,
Avraham este socotit neprihănit/îndreptăţit prin Memra, Yaakov promite că Memra va fi
Dumnezeul lui, dacă-l protejează în călătoria lui, Moise se roagă lui Memra şi Sămânţa
lui YYisra’el este socotită neprihănită/îndreptăţită prin Memra.
Un element de noutate – şi de teologie reacţionară – este acela că atunci când
creştinii au început să spună: „Cuvântul/Memra este Iisus/Yeşua, Hristos/Mesia”, rabinii
au încetat să mai folosească termenul Memra în scrierile lor.
„... era Cuvântul...” în gândirea audienţei eleniste
Cuvântul (ὁ λόγος, ho logos, Strong G 3056): ceva spus (incluzând gândul); prin
implicaţie, o temă (subiect al discursului), de asemenea raţiune, raţionament (facultatea
mentală sau motivul; prin extensie, un calcul, o evaluare; în special (cu art. hotărât la
Ioan) Expresia dumnezeiască (adică, Hristos).
Autori şi texte:
Francis E. Peters, Termenii filozofiei greceşti.
• Heraclit: Despre natură (Peri phuseon);
• Platon: Phaidon 76b; Theaitetos 201c-d;
• Aristotel: Politica, 1332a, Etica Nicomahică II, 1103b; 1144b; V, 1134a;
• Şcoala stoică: (acest subcapitol este în curs de elaborare);
52
A se vedea şi Apocalipsa, 19:13, unde regăsim Cuvântul lui Dumnezeu, fie el Davar, Memra sau Logos.
30

31. • Philon alexandrinul: (acest subcapitol este în curs de elaborare).
Termenul logos era încărcat de sensuri, pe care grecii i le atribuiseră în timp.
Grecii ştiau cam tot ce se poate şti despre termenul logos, ei filosofau asupra acestui
termen şi-l frământau de 600 de ani deja.
Primul care problematizase conceptul de Logos fusese Heraclit, „obscurul”, din
Efes, chiar din cetatea unde locuia acum Ioan!!! Providenţa lui Dumnezeu orchestrase
lucrurile astfel încât Ioan dădea un răspuns peste timp lui Heraclit...
Heraclit53 spunea că logos-ul este un principiu subiacent de organizare a
universului... dar şi proporţie...
Apoi apăruse Platon, care îmbogăţea conceptul de Logos, spunând că acesta este
o explicaţie veritabilă, analitică: „...O caracteristică a adevăratei cunoştinţe (episteme)
este capacitatea de a oferi raţiune (logos) a ceea ce cunoaştem.”
Pentru Aristotel, discipol al lui Platon, logos-ul era raţiune, raţionalitate, mai cu
seamă în context etic (Pol. 1332a, Eth. Nich. V, 1134a) şi frecvent în sintagma „raţiune
dreaptă” (Eth. Nich., II, 1103b; 1144b).
Şcoala de gândire stoică dădea logos-ului alte definiţii; una era că logos-ul este o
formulă divină şi universală de organizare. Logos-ul era forţa activă şi creatoare din
univers, logos-ul era Dumnezeu!
Teoria lingvistică a stoicilor distingea între: logos-ul interior /gândirea, şi logos-ul
exterior/ vorbirea (SVF, II, 135; Sextus Empiricus, Adv. Math. VIII, 275), dar logos-ul,
luat integral, era „discurs”, or grecii erau mari amatori de a asculta discursuri, întrucât
discursul oratoric arăta valoarea şi calitatea unui om. Exprimat altfel, discursul era
extensia personalităţii omului, discursul era omul în sine!
Grecii analizau discursurile oamenilor:
• Erau atenţi la vocabular: era oratorul un om citit şi informat, sau avea un orizont
mai redus?
• Erau atenţi la gramatica oratorului: respecta acesta regulile gramaticale sau le
încălca?
• Erau atenţi la gândirea oratorului: îşi prezenta el ideile într-un mod logic-coerent,
avea el un sistem filosofic închegat sau bătea câmpii?...
Discursul, deci, revela înţelepciunea interioară şi personalitatea oratorului...
Un alt personaj important în definirea conceptului de logos a fost Philon evreul
(sau alexandrinul).
Acest personaj a încercat o sinteză între Sfânta Scriptură şi filosofia grecească.
Pentru el, Logos-ul era Raţiunea Divină (care cuprinde complexul arhetipal al ideilor ce
vor servi ca modele creaţiei...), intelectul divinităţii, care se exteriorizează sub forma
Universului accesibil numai inteligenţei. El este transcendent şi este divinitate, dar Philon
este foarte atent să nu spună că logos-ul ar fi Dumnezeu, ci zice că este „fiul mai mare al
lui Dumnezeu”. O dată cu crearea lumii vizibile, logos-ul începe să joace un rol imanent
ca „pecete” a creaţiei, despre care stoicii spuneau că este „liantul Universului”.
53
Pentru că la o notă de subsol anterioară vorbeam despre dragostea faţă de frumuseţea relaţiilor care se pot
decela între culturi aflate la mare timp şi distanţă unele de altele, aici adăugăm că, aproximativ în aceeaşi
perioadă, în China, Lao Tze scria că tao este principiul generator al Universului (comparabil în parte cu
logos-ul heraclitic), sau esenţa naturală a lucrurilor.
31

32. Philon mai înţelege că logos-ul are un rol distinct în creaţie, fiind cauza
instrumentală: adică, Dumnezeu a creat prin el toate lucrurile...
Acum, după ce am trecut în revistă concepţii despre logos, putem trage nişte
concluzii:
Logos este facultatea de a raţiona, de a rosti şi da definiţii, precum şi
principiul de organizare a universului în mod raţional şi proporţionat...
Logos-ul, Cuvântul, Îl arată pe Dumnezeu: fie este „fiul mai mare al lui
Dumnezeu”, fie este chiar Dumnezeu.
Prin Logos au fost făcute toate lucrurile, el este lumina arhetipală, din care
izvorăsc toate lucrurile.
Pescarul teolog spune în versetul 1:
„La început era Logos-ul, adică la început era Raţiunea divină, rostită prin
Cuvântul divin, arătate în lume prin organizarea raţională – şi nu haotică – a Universului.
Înainte să fi existat orice lume, spaţiu sau timp, Cuvântul, Logos-ul, exista şi Îl arăta pe
Dumnezeu, întrucât Logos-ul era cu Dumnezeu ...şi Logos-ul era chiar Dumnezeu!”
Y Y Y
Capitolul al VII-lea
32

33. EVANGHELIA DUPĂ IOAN, 1:1c:
„...CUVÂNTUL ERA CU DUMNEZEU...”/
ὁ λόγος ἦ ν πρὸ ς τὸ ν θεόν
„...Cuvântul era cu Dumnezeu...” în gândirea maselor evreieşti
Înainte de început, înainte de începutul Universului creat de Dumnezeu, înainte de
începutul timpului şi al istoriei, Cuvântul era cu Dumnezeu! Cuvântul este pre-existent
creaţiei spaţio-temporale. Cuvântul era cu Dumnezeu din veşnicie!
Lucrul acesta nu-i nedumerea pe evrei. Ei afirmau că înainte de Creaţiune, existau
deja câteva „entităţi” – dacă pot fi desemnate în acest fel. Dăm un citat din Talmud:
Există şapte lucruri care au fost create înainte ca Universul să fi dobândit existenţă.
Acestea sunt: Torah, pocăinţa, Paradisul, Ghe-Hinom, tronul slavei, templul ceresc şi
Numele lui Mesia... Numele lui Mesia, după cum s-a spus: „Fie ca Numele Său să fie
veşnic, fie ca Numele Său să înflorească înaintea soarelui” (Ps. 72:17).
Talmudul, Pesachim 54a; B. Ned. 39a.54
Desigur, despre această pre-existenţă se vorbea sub raport ideatic, întrucât toate
aceste elemente enumerate au existat dintotdeauna „în Dumnezeu”. Se poate oare
concepe că în veşnicia trecută a existat „un timp” în care El să nu se fi gândit la ele?
Torah, de exemplu, este expresia caracterului perfect neprihănit şi sfânt al lui Dumnezeu.
Să fi existat oare „un moment” în veşnicia trecută în care Torah să nu fi existat şi El să o
fi creat?... Este limpede, aşadar, că evreii se înşelau atunci când ziceau că acestea au fost
create. Aici, însă, altceva vrem să reliefăm: evreii credeau că înainte să fi fost făcută
Creaţiunea existaseră unele „entităţi” (Numele lui Mesia, adică Însuşi Mesia, fiind unul
dintre ele) care erau „cu Dumnezeu”. Or, dacă acestea existau înainte de Creaţiunea
spaţio-temporală, atunci acestea pot fi numai veşnice.
Un alt exemplu despre entitate eternă: Numele lui Mesia. Sfânta Scriptură afirmă
eternalitatea acestui Nume, a acestei persoane:
Şi tu, Betleeme Efrata,
Măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda,
Totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel,
Şi a Cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi,
Până în zilele veşniciei.55
Mica, 5:2.
Revenind la fragmentul de verset analizat: gândirea evreiască folosea o sintagmă
pentru a desemna această dulce comuniune, iar Ioan nu ezită s-o întrebuinţeze în versetul
18, când spune despre Cuvânt că Acesta „este în sânul Tatălui” (v. 18). În iudaism,
sânul/pieptul semnifică o părtăşie apropiată, o relaţie sufletească intimă: vezi
54
După Raphael Patai, The Messiah Texts, Avon Books, Hearst Corporation, New York, USA, 1979, p. 19.
55
Versiunea Dumitru Cornilescu, 1923.
33

34. Evanghelia după Luca, 16:22,23, unde Lazăr era „în sânul lui Avraham”, sau chiar Ioan
care, în Evanghelia după Ioan, 13:23,25, stătea la masă culcat pe sânul lui Yeşua, sau
Ioan, 21:20.56
„...Cuvântul era cu Dumnezeu...” în gândirea elenistă
Pentru a analiza fragmentul al treilea din versetul inaugural al Prologului-Petiħta
apostolului Yoħanan, trebuie să conştientizăm semnificaţiile unei prepoziţii micuţe,
grecescul πρὸς, tradus în limba română prin cuvântul „cu”. În limba greacă termenul nu
semnifica doar „cu”, ci sugera mai mult decât atât: intimitate, apropiere, părtăşie,
comuniune, faţă către faţă. Altfel spus, „Cuvântul era cu (faţa spre) Dumnezeu”,
„Cuvântul avea o caldă părtăşie sau o comuniune intimă cu Dumnezeu!”
ATENŢIE: nu poţi avea părtăşie apropiată, o relaţie sufletească intimă cu un
cuvânt sau cu un lucru, ci numai cu o persoană!...57 Aşadar, Cuvântul şi Dumnezeu sunt
două entităţi distincte, între care exista o relaţie foarte apropiată, intimă. Vom vedea mai
jos ce anume voia să spună apostolul.
„...Cuvântul era cu Dumnezeu...” în gândirea iudeo-creştinilor
Folosind prepoziţia „cu”, Yoħanan spune în mod voalat cel puţin două lucruri:
primul este acela că Logos-ul, Cuvântul, este o individualitate în sine însăşi, o entitate
distinctă de Dumnezeu, care nu poate fi confundată cu Dumnezeu. Al doilea lucru este
acela că Logos-ul, distinct de Dumnezeu, avea totuşi o relaţie cu Dumnezeu, şi nu una
oarecare, şi nu una oarecare, ci o relaţie dialogică. Luând în consideraţie şi afirmaţiile 1a
şi 1b, legate de „începuturi”, conchidem că între Logos şi Dumnezeu exista o comuniune
intimă încă înainte de Creaţiune, de începuturile eonilor, ale veacurilor şi ale lumilor.
Y Y Y
Capitolul al VIII-lea
56
Şi alte limbi mai păstrează acest concept. În limba engleză, de pildă, există o sintagmă care numai recent
a căzut în desuetudine, bosom friend, care, ad-litteram, s-ar traduce „prieten de sân”. Desigur, ar fi eronat
să fie tradus altfel decât „prieten intim”.
57
În Întâia epistolă a apostolului Ioan, 1:2, apostolul va repeta ideea, ca şi cum ar fi un leitmotiv: „pentru
că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era
la Tatăl, şi care ne-a fost arătată.” Această prepoziţie, „la”, este, de fapt, pros, „cu faţa spre, aflat într-o
dulce părtăşie cu.”
34

35. EVANGHELIA DUPĂ IOAN, 1:1d:
„...CUVÂNTUL ERA DUMNEZEU”/ θεὸ ς ἦ ν ὁ λόγος
„...Cuvântul era Dumnezeu” în gândirea maselor evreieşti
Cuvântul pre-existent creaţiei, Cuvântul care era în prezenţa lui Dumnezeu şi avea
o comuniune intimă cu El, Cuvântul, deci... era Dumnezeu!
Pentru evrei, afirmaţia nu era din cale-afară de uluitoare, întrucât am văzut înainte
că atunci când apărea Cuvântul lui Dumnezeu, Davar, Memra, era vorba despre
Dumnezeu Însuşi.
Când vom ajunge să analizăm versetul 14, care spune că Logos-ul, Cuvântul, care
era Dumnezeu, S-a făcut om, vom vedea oroarea pe care o resimţeau mulţi evrei (de
atunci şi de acum) vizavi de această consecinţele teologice ale acestei afirmaţii tranşante.
„...Cuvântul era Dumnezeu” în gândirea elenistă
Nici pentru greci afirmaţia nu era foarte şocantă, întrucât am văzut înainte că
mulţi asociau şi identificau Logos-ul cu Dumnezeu. Am spus că pentru stoici logos-ul,
Cuvântul, era o formulă divină şi universală de organizare, logos-ul era forţa activă şi
creatoare din Univers, logos-ul era Dumnezeu!
„...Cuvântul era Dumnezeu” în gândirea barbară
Nu insistăm asupra modului în care barbarii, adică ne-evreii care nu erau nici
romani, nici greci sau elenizaţi, interpretau afirmaţia „Cuvântul era Dumnezeu”. Probabil
că afirmaţia Apostolului nu-i mira foarte tare, întrucât barbarii (nu mai mult decât greco-
romanii), considerau că omenirea luase fiinţă în urma unei naraţiuni a zeilor, sau a unei
naraţiuni dedublate de gesturi, de fapte, alcătuind povestiri dramatizate. Ca atare,
expresia „Cuvântul era Dumnezeu”, sau „Zeii au întemeiat lumea prin intermediul
povestirilor”, „Zeii au dat fiinţă lumii povestind-o” era cam totuna. Eugen Simion, care-l
tâlcuieşte pe Mircea Eliade în Încercarea labirintului, se exprimă admirabil: „A povesti
înseamnă a prelungi într-o existenţă profană întâmplările mari narate de mituri...”58
„...Cuvântul era Dumnezeu” în gândirea iudeo-creştinilor 59
58
Eugen Simion, în „Postfaţă” la volumul Mircea Eliade, Proză fantastică, V, „La umbra unui crin”, Edit.
Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1992, p. 210.
59
Apocalipsa, 19:13: „El („Cel credincios” şi „Cel adevărat” din v. 11) era îmbrăcat cu o haină muiată în
sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”.
35