SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 24
Baixar para ler offline
“Natura este darul suprem pe care fiinţa umană l-a primit vreodată.” Omul este dator
să înveţe mereu a trăi în armonie cu el, dar şi cu natura, să vegheze prin capacităţile şi
mijloacele sale la ocrotirea spectacolului vieţii şi al armoniei ce coexistă de atâta timp
între celelate vietăţi din preajmă-i, în acest laborator viu al realităţii terestre şi astrale.
“Când ne gândim la viaţă, ne gândim implicit şi la natură, pentru ca ea
este cea care l-a născut pe om, l-a hrănit, l-a adăpostit şi l-a ajutat să
străbată toate vicisitudinile timpului; ea i-a dat prilejul şi geniul de a
ajunge pe treptele civilizaţiei contemporane.”
“Protecţia mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii numai în zilele
noastre, respectiv atunci când omul a cucerit întregul spaţiu al Terrei, prielnic vieţii.
Acum, bogăţiile şi resursele de energie au fost afectate în aşa măsură încât se
întrevede epuizarea rapidă a unora dintre ele.”
Combaterea poluării mediului stă în puterea noastră.
Problemele de protecţie a mediului sunt deosebit de complexe şi vizează toate
sectoarele de activitate: economice, sociale şi politice. Rezolvarea acestor probleme
reclamă participarea tuturor celor implicaţi în poluarea factorilor de mediu: agenţi
economici, departamente, ministere, dar şi a acelora care sunt interesaţi în ocrotirea
mediului: în primul rând populaţia şi reprezentanţii ei aleşi în diverse organisme,
organizaţii neguvernamentale, întreaga structură statală
Fără ocrotirea mediului nu se poate asigura dezvoltarea durabilă.Fără ocrotirea mediului nu se poate asigura dezvoltarea durabilă.
PProtecţia mediului condiţionează dezvoltarea durabilă la nivelul Uniunii Europenerotecţia mediului condiţionează dezvoltarea durabilă la nivelul Uniunii Europene..
Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri,
patogeni (organisme care provoacă boli), sau materiale radioactive,
metale grele care pot afecta viaţa plantelor şi animalelor.
Solul poate fi poluat :
1. direct, prin deversări de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din
îngraşăminte şi pesticide aruncate pe terenurile agricole;
2. indirect, prin depunerea agenţilor poluanţi ejectaţi iniţial în atmosferă, apa ploilor
contaminate cu agenţi poluanţi "spălaţi" din atmosferă, transportul agenţilor
poluanţi de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.
MMăăsuri de protecsuri de protecţţieie îîmpotriva polumpotriva poluăării soluluirii solului
- colectarea igienică a reziduurilor menajere în recipiente speciale
- îndepărtarea organizată şi la perioade cât mai scurte a reziduurilor
colectate în afara localităţilor
- depozitarea controlată sau tratarea corespunzatoare a reziduurilor
îndepărtate prin neutralizarea lor
- utilizarea în agricultură ca ingraşământ natural a reziduurilor
- incinerarea reziduurilor uscate
- recuperarea şi reutilizarea (reciclarea) reziduurilor
Poluarea aeruluiPoluarea aerului este un amestec de monoxid de carbon şi compuşi
organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi
cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce
smogul reacţioneaza cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici se
condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa.
Cauzele poluarii atmosferice si principalii poluanti
În fiecare an dezvoltarea industriei generează miliarde de tone de
materiale poluante care sunt eliberate în atmosferă.
Poluanţii primari sunt emanaţi direct în atmosferă, de exemplu dioxidul
de sulf, particulele de funingine şi oxizii de azot. Poluanţii secundari sunt
produşi prin reacţii între poluanţii primari.
Poluanţi
Funinginea, monoxidul de carbon, dioxidul de sulf şi oxizii de azot sunt poluanţii primari
produşi în principal prin arderile de combustibili fosili în centralele energetice, precum
petrolul şi cărbunele. În fiecare an peste 1 miliard de tone de astfel de materiale intra în
compoziţia atmosferei prin aceste procese.
O semnificativă parte a industriei şi a transporturilor se bazează pe combustibili fosili. Pe
masura ce acesti combustibili sunt consumati, în atmosfera sunt eliminate particule
chimice de materii poluante. Combustia carbunelui, a petrolului si a benzinei este
raspunzatoare pentru majoritatea poluantilor atmosferici. Alte materiale poluante pot
avea sursa de emitere industria metalelor (fier, zinc, plumb, cupru), rafinariile petrolifere,
uzinele de ciment si cele în care se obtine acidul azotic si acidul sulfuric. Aceste
chimicale interactioneaza intre ele dar si cu razele ultraviolete cu intensitati periculoase.
Consecintele poluarii atmosferice:
- Distrugerea stratului de ozon
- Ploaia acidă
- Smogul
- Efectul de seră
MMăăsuri de protecsuri de protecţţieie îîmpotriva polumpotriva poluăării aeruluirii aerului::
- exploatarea raţională a instalaţiilor tehnologice selecţionate pentru o
anumită producţie ca fiind cele mai puţin poluante
- recuperarea şi valorificarea substanţelor reziduale utilizabile
- amplasarea surselor de poluare bazată pe un studiu ştiinţific al
consecinţelor pe care le are situarea într-o anumită ambianţă geoclimatică
- adoptarea de sisteme sş mijloace de transport cât mai puţin poluante
Poluarea apePoluarea apeii
Poluarea apei este contaminarea cu diverse substanţe poluante cum ar fi
îngrăşăminte chimice, pesticide, deşeuri sau resturi de plante descompuse.
Poluanţi ai apei
Produse petroliere
Pesticide şi ierbicide
Metalele
Deşeurile
Cantităţile excesive de materie organică
Poluarea termală
Poluanţii rezultă în cea mai mare parte în urma
activităţilor întreprinse de oameni. Poluanţii
din surse industriale pot ajunge în natura prin
ţevile de scurgere sau din rezervoare subterane
sparte. Apa poluată poate rezulta şi din mine
unde apa a întâlnit în calea sa roci bogate în
minerale sau substanţele chimice care au fost
folosite pentru a extrage aceste roci. Oraşele şi
alte zone populate pot contribui şi ele la
poluarea apei, apa în care sunt dizolvate
chimicale ajunge în şevile de canalizare, şi
într-un tarziu în alte surse de apă.
Poluarea apei poate fi cauzată şi de alte tipuri
de poluare. De exemplu, dioxidul de sulf, de la
coşurile unei centrale electrice.
MMăăsuri de protecsuri de protecţţieie îîmpotriva polumpotriva poluăăriirii apeiapei
- interzicerea îndepărtării la întâmplare a reziduurilor de orice
fel care ar putea polua apa
- organizarea corectă a sistemelor de canalizare şi a
instalaţiilor locale
- construirea de staţii de epurare
- construirea de staţii sau sisteme de epurare specifice pentru
apele reziduale ale întreprinderilor industriale
- înzestrarea cu sisteme de reţinere şi colectare a substanţelor
radioactive din apele reziduale ale unităţilor unde se produc
sau se utilizează radionuclizi
- controlul depozitării reziduurilor solide
POLUAREA FONICĂ reprezintă expunerea oamenilor sau a animalelor la
sunete ale căror intensităţi sunt stresante sau care afectează sistemul
auditiv. Deşi sunetele puternice sau înspăimântătoare fac parte din
natură, în ultimele două secole zonele urbane şi industriale au devenit
extrem de zgomotoase.
Cea mai mare parte din poluarea fonică provine de la automobile,
trenuri şi avioane. Unele aparate casnice, instrumente muzicale şi
jucării pot fi la fel de zgomotoase ca şi pocnitorile si armele de foc.
Muzica atunci când este ascultată la volum ridicat în căşti poate afecta
urechea internă.
Majoritatea cazurilor de boală s-au înregistrat la locul de muncă, unde
lucrătorii nu pot evita expunerea la sunetele de intensităţi ridicate, şi
dacă această expunere este îndelungată pericolul este iminent.
“Ziua Pământului este sărbatorită pe plan internaţional ca o expresie comună, ca o dorinţă
publică de a construi o societate stabilă”.
Ziua Pământului a fost sărbatorită pentru prima data la 22 aprilie 1970, când aproximativ
20 milioane de americani au ieţit în străzi, parcuri sau în amfiteatre pentru a protesta în
favoarea unui mediu înconjurător mai stabil şi mai sănătos. Mii de colegii şi universităţi
au organizat proteste împotriva poluării mediului înconjurator. Grupuri care militau
împotriva vărsărilor de petrol, fabricilor care poluau şi centralelor electrice, deşeurilor
toxice, pesticidelor, pierderii faunei, au realizat dintr-o dată că au atât de multe valori şi
principii în comun.
ELEVII au responsabilitatea « vizitării »
şi îngrijirii copacilor plantaţi.
MAI MULŢI COPACI ÎNSEAMNĂ MAI MULT
AER PENTRU NOI!
UN MEDIU CURAT, O VIAŢĂ SĂNĂTOASĂ
“Astăzi omul dispune, graţie existenţei unor puternice mijloace tehnice,
de posibilitatea de a modifica radical întreaga faţă a planetei şi, în acelaşi
timp, condiţiile naturale de viaţă. Dar nu acesta este interesul acţiunii
umane. Pentru că în fond, mediul înconjurător îl privim în primul rând ca
o ambianţă a vieţii în general şi a omului în special.”
Pentru un viitor ecologic,
trebuie să ţinem cont de
principiul celor 3 R:
reducerea, refolosirea şi
reciclarea materialelor.
SFIRSIT.
Omul, cel care a învăţat să
stăpânească natura trebuie să
înveţe şi să se autostăpânească,
să fie doar prieten cu natura,
nu şi duşmanul acesteia.

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Reproducerea la-plante
Reproducerea la-planteReproducerea la-plante
Reproducerea la-planteVasea Varzari
 
Alimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasaAlimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasatavikeith
 
Traficul de persoane
Traficul de persoaneTraficul de persoane
Traficul de persoaneRoxana Giusca
 
Factorii geoecologici
Factorii geoecologiciFactorii geoecologici
Factorii geoecologiciElena Beregoi
 
Protectia mediului inconjurator
Protectia mediului inconjuratorProtectia mediului inconjurator
Protectia mediului inconjuratorRebeca Bularu
 
Evolutia ecosistemelor
Evolutia ecosistemelorEvolutia ecosistemelor
Evolutia ecosistemelorvalentin34
 
Ecosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioaseEcosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioaseKar Gayee
 
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjurator
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjuratorImpactul activitatilor antropice asupra mediului inconjurator
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjuratorCostas Cristu
 
Sănătatea mediului
Sănătatea mediuluiSănătatea mediului
Sănătatea mediuluistefanmoraru
 
Utilizarile apei
Utilizarile apeiUtilizarile apei
Utilizarile apeicopeliaoros
 
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)svetlanabratescu
 
Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiTundeLaudat
 
Minte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătosMinte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătosMarinescu Madalina
 
Alimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasaAlimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasaRodica B
 
Poluarea apei
Poluarea apeiPoluarea apei
Poluarea apeiionutz23
 

Mais procurados (20)

Reproducerea la-plante
Reproducerea la-planteReproducerea la-plante
Reproducerea la-plante
 
Proteine Ppt
Proteine PptProteine Ppt
Proteine Ppt
 
Alimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasaAlimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasa
 
Traficul de persoane
Traficul de persoaneTraficul de persoane
Traficul de persoane
 
Factorii geoecologici
Factorii geoecologiciFactorii geoecologici
Factorii geoecologici
 
Protectia mediului inconjurator
Protectia mediului inconjuratorProtectia mediului inconjurator
Protectia mediului inconjurator
 
Evolutia ecosistemelor
Evolutia ecosistemelorEvolutia ecosistemelor
Evolutia ecosistemelor
 
Ecosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioaseEcosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioase
 
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjurator
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjuratorImpactul activitatilor antropice asupra mediului inconjurator
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjurator
 
Sănătatea mediului
Sănătatea mediuluiSănătatea mediului
Sănătatea mediului
 
Utilizarile apei
Utilizarile apeiUtilizarile apei
Utilizarile apei
 
Importanta grasimilor
Importanta grasimilorImportanta grasimilor
Importanta grasimilor
 
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)
Poiect in cadrul bilunarului ecologic ( Salvati natura)
 
Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietii
 
Minte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătosMinte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătos
 
Poluarea apei
Poluarea apeiPoluarea apei
Poluarea apei
 
Igiena
IgienaIgiena
Igiena
 
Fotosinteza
FotosintezaFotosinteza
Fotosinteza
 
Alimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasaAlimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasa
 
Poluarea apei
Poluarea apeiPoluarea apei
Poluarea apei
 

Destaque

Prezentare ecologie
Prezentare ecologiePrezentare ecologie
Prezentare ecologieBortan Horea
 
Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "vorbedeverde11
 
Proiect De Ecologie Fetesti Prezentare
Proiect De Ecologie Fetesti PrezentareProiect De Ecologie Fetesti Prezentare
Proiect De Ecologie Fetesti PrezentareL M
 
Ecologia power point
Ecologia   power pointEcologia   power point
Ecologia power pointSuely namaste
 
Poluarea mediului pietrari
Poluarea mediului pietrariPoluarea mediului pietrari
Poluarea mediului pietrarimihaelapaduraru
 
Ghid de colectare selectiva a deseurilor
Ghid de colectare selectiva a deseurilorGhid de colectare selectiva a deseurilor
Ghid de colectare selectiva a deseurilorEcoFalesti
 
Protejarea mediului înconjurator
Protejarea mediului înconjurator Protejarea mediului înconjurator
Protejarea mediului înconjurator TiuAni
 
Imagini inedite si convingatoare eco sacosa
Imagini inedite  si convingatoare eco sacosaImagini inedite  si convingatoare eco sacosa
Imagini inedite si convingatoare eco sacosavorbedeverde11
 
Ecologie la Vetrişoaia
Ecologie  la VetrişoaiaEcologie  la Vetrişoaia
Ecologie la VetrişoaiaButuc Carmen
 
2008 2009 proiectul eco scoala
2008 2009 proiectul eco scoala2008 2009 proiectul eco scoala
2008 2009 proiectul eco scoalayryprofesor
 
Scrisoare catre poporul roman[1]...
Scrisoare catre poporul roman[1]...Scrisoare catre poporul roman[1]...
Scrisoare catre poporul roman[1]...Costel Galateanu
 
Pliant idei verzi sacosa bio
Pliant  idei verzi sacosa bioPliant  idei verzi sacosa bio
Pliant idei verzi sacosa biovorbedeverde11
 
Prezentare sacoşa bio pasăre daniela
Prezentare sacoşa bio   pasăre danielaPrezentare sacoşa bio   pasăre daniela
Prezentare sacoşa bio pasăre danielavorbedeverde11
 
Fierul-cls.VIII. - Prof. Marita Breaban
Fierul-cls.VIII. - Prof. Marita BreabanFierul-cls.VIII. - Prof. Marita Breaban
Fierul-cls.VIII. - Prof. Marita BreabanMarita Breaban
 
Aluminiul proiect
Aluminiul proiectAluminiul proiect
Aluminiul proiecttavikeith
 
Fierul prezentare power_point
Fierul prezentare power_pointFierul prezentare power_point
Fierul prezentare power_pointsilviaagnes
 

Destaque (20)

Prezentare ecologie
Prezentare ecologiePrezentare ecologie
Prezentare ecologie
 
Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "
 
Drepturile mediului
Drepturile mediuluiDrepturile mediului
Drepturile mediului
 
Proiect De Ecologie Fetesti Prezentare
Proiect De Ecologie Fetesti PrezentareProiect De Ecologie Fetesti Prezentare
Proiect De Ecologie Fetesti Prezentare
 
Ecologia power point
Ecologia   power pointEcologia   power point
Ecologia power point
 
Poluarea mediului pietrari
Poluarea mediului pietrariPoluarea mediului pietrari
Poluarea mediului pietrari
 
Ghid de colectare selectiva a deseurilor
Ghid de colectare selectiva a deseurilorGhid de colectare selectiva a deseurilor
Ghid de colectare selectiva a deseurilor
 
Protejarea mediului înconjurator
Protejarea mediului înconjurator Protejarea mediului înconjurator
Protejarea mediului înconjurator
 
Imagini inedite si convingatoare eco sacosa
Imagini inedite  si convingatoare eco sacosaImagini inedite  si convingatoare eco sacosa
Imagini inedite si convingatoare eco sacosa
 
Ecologie la Vetrişoaia
Ecologie  la VetrişoaiaEcologie  la Vetrişoaia
Ecologie la Vetrişoaia
 
Ecologie
EcologieEcologie
Ecologie
 
2008 2009 proiectul eco scoala
2008 2009 proiectul eco scoala2008 2009 proiectul eco scoala
2008 2009 proiectul eco scoala
 
Scrisoare catre poporul roman[1]...
Scrisoare catre poporul roman[1]...Scrisoare catre poporul roman[1]...
Scrisoare catre poporul roman[1]...
 
Pliant idei verzi sacosa bio
Pliant  idei verzi sacosa bioPliant  idei verzi sacosa bio
Pliant idei verzi sacosa bio
 
Prezentare sacoşa bio pasăre daniela
Prezentare sacoşa bio   pasăre danielaPrezentare sacoşa bio   pasăre daniela
Prezentare sacoşa bio pasăre daniela
 
Fierul-cls.VIII. - Prof. Marita Breaban
Fierul-cls.VIII. - Prof. Marita BreabanFierul-cls.VIII. - Prof. Marita Breaban
Fierul-cls.VIII. - Prof. Marita Breaban
 
Aluminiul proiect
Aluminiul proiectAluminiul proiect
Aluminiul proiect
 
fierul0
fierul0 fierul0
fierul0
 
Fierul prezentare power_point
Fierul prezentare power_pointFierul prezentare power_point
Fierul prezentare power_point
 
Activitati ECO Scoala 29 Galati
Activitati ECO Scoala 29 GalatiActivitati ECO Scoala 29 Galati
Activitati ECO Scoala 29 Galati
 

Semelhante a Omul si mediul

Cioboata lavinia georgiana_poluarea_un_semnal_de_alarma_pentru_tanara_generatie
Cioboata lavinia georgiana_poluarea_un_semnal_de_alarma_pentru_tanara_generatieCioboata lavinia georgiana_poluarea_un_semnal_de_alarma_pentru_tanara_generatie
Cioboata lavinia georgiana_poluarea_un_semnal_de_alarma_pentru_tanara_generatiebatmariana1 batmariana1
 
Factori de poluare in orasul Roman
Factori de poluare in orasul RomanFactori de poluare in orasul Roman
Factori de poluare in orasul RomanDia Diana
 
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02Mihai Alex
 
Poluarea aerului, apei, solului
Poluarea aerului, apei, soluluiPoluarea aerului, apei, solului
Poluarea aerului, apei, soluluiProfesorgeo
 
poluare proiect bio.pptx
poluare proiect bio.pptxpoluare proiect bio.pptx
poluare proiect bio.pptxGeorgiana291967
 
Polution made by a 7th grade for people to learn some things about polution...
Polution made by a 7th grade for people to learn some things about polution...Polution made by a 7th grade for people to learn some things about polution...
Polution made by a 7th grade for people to learn some things about polution...MariaRistoae
 
Natura si echilibrul sau
Natura si echilibrul sauNatura si echilibrul sau
Natura si echilibrul saunarcisaebc
 
Epurarea bilogica a_apei
Epurarea bilogica a_apeiEpurarea bilogica a_apei
Epurarea bilogica a_apeiDanMarian3
 
Efectele factorilor de mediu!
Efectele factorilor de mediu!Efectele factorilor de mediu!
Efectele factorilor de mediu!Sniper .
 
Poluarea mediului
Poluarea mediuluiPoluarea mediului
Poluarea mediuluisdssabin
 
Hazarde antropogene palamariu-mocanu-pentiuc.ppt
Hazarde antropogene palamariu-mocanu-pentiuc.pptHazarde antropogene palamariu-mocanu-pentiuc.ppt
Hazarde antropogene palamariu-mocanu-pentiuc.pptssuserd657b3
 

Semelhante a Omul si mediul (20)

Poluarea mediului
Poluarea mediuluiPoluarea mediului
Poluarea mediului
 
Poluarea 2
Poluarea 2Poluarea 2
Poluarea 2
 
Cioboata lavinia georgiana_poluarea_un_semnal_de_alarma_pentru_tanara_generatie
Cioboata lavinia georgiana_poluarea_un_semnal_de_alarma_pentru_tanara_generatieCioboata lavinia georgiana_poluarea_un_semnal_de_alarma_pentru_tanara_generatie
Cioboata lavinia georgiana_poluarea_un_semnal_de_alarma_pentru_tanara_generatie
 
Protejati mediul
Protejati mediulProtejati mediul
Protejati mediul
 
Factori de poluare in orasul Roman
Factori de poluare in orasul RomanFactori de poluare in orasul Roman
Factori de poluare in orasul Roman
 
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02
 
Poluarea aerului, apei, solului
Poluarea aerului, apei, soluluiPoluarea aerului, apei, solului
Poluarea aerului, apei, solului
 
poluare proiect bio.pptx
poluare proiect bio.pptxpoluare proiect bio.pptx
poluare proiect bio.pptx
 
Polution made by a 7th grade for people to learn some things about polution...
Polution made by a 7th grade for people to learn some things about polution...Polution made by a 7th grade for people to learn some things about polution...
Polution made by a 7th grade for people to learn some things about polution...
 
Natura si echilibrul sau
Natura si echilibrul sauNatura si echilibrul sau
Natura si echilibrul sau
 
Epurarea bilogica a_apei
Epurarea bilogica a_apeiEpurarea bilogica a_apei
Epurarea bilogica a_apei
 
Efectele Factorilor de Mediu
Efectele Factorilor de MediuEfectele Factorilor de Mediu
Efectele Factorilor de Mediu
 
Efectele factorilor de mediu!
Efectele factorilor de mediu!Efectele factorilor de mediu!
Efectele factorilor de mediu!
 
Poluarea Mediului îNconjurăTor
Poluarea Mediului îNconjurăTorPoluarea Mediului îNconjurăTor
Poluarea Mediului îNconjurăTor
 
Eseu apa
Eseu apaEseu apa
Eseu apa
 
Poluarea
PoluareaPoluarea
Poluarea
 
Poluarea mediului
Poluarea mediuluiPoluarea mediului
Poluarea mediului
 
Protectia mediului
Protectia mediului Protectia mediului
Protectia mediului
 
Hazarde antropogene palamariu-mocanu-pentiuc.ppt
Hazarde antropogene palamariu-mocanu-pentiuc.pptHazarde antropogene palamariu-mocanu-pentiuc.ppt
Hazarde antropogene palamariu-mocanu-pentiuc.ppt
 
Poluarea
PoluareaPoluarea
Poluarea
 

Mais de Denis Lanciu

Prezentare anti-fumat
Prezentare anti-fumatPrezentare anti-fumat
Prezentare anti-fumatDenis Lanciu
 
строение клетки
строение клеткистроение клетки
строение клеткиDenis Lanciu
 
от тани довбуш
от тани довбушот тани довбуш
от тани довбушDenis Lanciu
 
от иры гарабажиу и рома федоришин
от иры гарабажиу и рома федоришинот иры гарабажиу и рома федоришин
от иры гарабажиу и рома федоришинDenis Lanciu
 
Th.generatie spontane.
Th.generatie spontane.Th.generatie spontane.
Th.generatie spontane.Denis Lanciu
 
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01Denis Lanciu
 
Proiect la biologie
Proiect la biologieProiect la biologie
Proiect la biologieDenis Lanciu
 
Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2Denis Lanciu
 
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despre
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despreAstăzi se conturează cinci ipoteze de bază despre
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despreDenis Lanciu
 
презентация1
презентация1презентация1
презентация1Denis Lanciu
 
Test de evaluare la biologie
Test de evaluare la biologieTest de evaluare la biologie
Test de evaluare la biologieDenis Lanciu
 
контрольная работа по теме
контрольная работа   по  темеконтрольная работа   по  теме
контрольная работа по темеDenis Lanciu
 
Test formativcl.11
Test formativcl.11Test formativcl.11
Test formativcl.11Denis Lanciu
 

Mais de Denis Lanciu (20)

Prezentare anti-fumat
Prezentare anti-fumatPrezentare anti-fumat
Prezentare anti-fumat
 
Curs gen 1
Curs gen 1Curs gen 1
Curs gen 1
 
строение клетки
строение клеткистроение клетки
строение клетки
 
от тани довбуш
от тани довбушот тани довбуш
от тани довбуш
 
от иры гарабажиу и рома федоришин
от иры гарабажиу и рома федоришинот иры гарабажиу и рома федоришин
от иры гарабажиу и рома федоришин
 
миша
мишамиша
миша
 
Th.generatie spontane.
Th.generatie spontane.Th.generatie spontane.
Th.generatie spontane.
 
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01
Teoriacreaionist 130522153616-phpapp01
 
Proiect la biologie
Proiect la biologieProiect la biologie
Proiect la biologie
 
Prezentare terra
Prezentare terraPrezentare terra
Prezentare terra
 
Marina
MarinaMarina
Marina
 
Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2
 
Baranyuk
BaranyukBaranyuk
Baranyuk
 
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despre
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despreAstăzi se conturează cinci ipoteze de bază despre
Astăzi se conturează cinci ipoteze de bază despre
 
презентация1
презентация1презентация1
презентация1
 
Test de evaluare la biologie
Test de evaluare la biologieTest de evaluare la biologie
Test de evaluare la biologie
 
Test ciuperci
Test ciuperciTest ciuperci
Test ciuperci
 
контрольная работа по теме
контрольная работа   по  темеконтрольная работа   по  теме
контрольная работа по теме
 
Test formativcl.11
Test formativcl.11Test formativcl.11
Test formativcl.11
 
Wiermii paraziti
Wiermii parazitiWiermii paraziti
Wiermii paraziti
 

Omul si mediul

  • 1. “Natura este darul suprem pe care fiinţa umană l-a primit vreodată.” Omul este dator să înveţe mereu a trăi în armonie cu el, dar şi cu natura, să vegheze prin capacităţile şi mijloacele sale la ocrotirea spectacolului vieţii şi al armoniei ce coexistă de atâta timp între celelate vietăţi din preajmă-i, în acest laborator viu al realităţii terestre şi astrale.
  • 2. “Când ne gândim la viaţă, ne gândim implicit şi la natură, pentru ca ea este cea care l-a născut pe om, l-a hrănit, l-a adăpostit şi l-a ajutat să străbată toate vicisitudinile timpului; ea i-a dat prilejul şi geniul de a ajunge pe treptele civilizaţiei contemporane.”
  • 3. “Protecţia mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii numai în zilele noastre, respectiv atunci când omul a cucerit întregul spaţiu al Terrei, prielnic vieţii. Acum, bogăţiile şi resursele de energie au fost afectate în aşa măsură încât se întrevede epuizarea rapidă a unora dintre ele.” Combaterea poluării mediului stă în puterea noastră.
  • 4. Problemele de protecţie a mediului sunt deosebit de complexe şi vizează toate sectoarele de activitate: economice, sociale şi politice. Rezolvarea acestor probleme reclamă participarea tuturor celor implicaţi în poluarea factorilor de mediu: agenţi economici, departamente, ministere, dar şi a acelora care sunt interesaţi în ocrotirea mediului: în primul rând populaţia şi reprezentanţii ei aleşi în diverse organisme, organizaţii neguvernamentale, întreaga structură statală
  • 5. Fără ocrotirea mediului nu se poate asigura dezvoltarea durabilă.Fără ocrotirea mediului nu se poate asigura dezvoltarea durabilă. PProtecţia mediului condiţionează dezvoltarea durabilă la nivelul Uniunii Europenerotecţia mediului condiţionează dezvoltarea durabilă la nivelul Uniunii Europene..
  • 6. Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri, patogeni (organisme care provoacă boli), sau materiale radioactive, metale grele care pot afecta viaţa plantelor şi animalelor.
  • 7. Solul poate fi poluat : 1. direct, prin deversări de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngraşăminte şi pesticide aruncate pe terenurile agricole; 2. indirect, prin depunerea agenţilor poluanţi ejectaţi iniţial în atmosferă, apa ploilor contaminate cu agenţi poluanţi "spălaţi" din atmosferă, transportul agenţilor poluanţi de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.
  • 8. MMăăsuri de protecsuri de protecţţieie îîmpotriva polumpotriva poluăării soluluirii solului - colectarea igienică a reziduurilor menajere în recipiente speciale - îndepărtarea organizată şi la perioade cât mai scurte a reziduurilor colectate în afara localităţilor - depozitarea controlată sau tratarea corespunzatoare a reziduurilor îndepărtate prin neutralizarea lor - utilizarea în agricultură ca ingraşământ natural a reziduurilor - incinerarea reziduurilor uscate - recuperarea şi reutilizarea (reciclarea) reziduurilor
  • 9. Poluarea aeruluiPoluarea aerului este un amestec de monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul reacţioneaza cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa.
  • 10. Cauzele poluarii atmosferice si principalii poluanti În fiecare an dezvoltarea industriei generează miliarde de tone de materiale poluante care sunt eliberate în atmosferă. Poluanţii primari sunt emanaţi direct în atmosferă, de exemplu dioxidul de sulf, particulele de funingine şi oxizii de azot. Poluanţii secundari sunt produşi prin reacţii între poluanţii primari.
  • 11. Poluanţi Funinginea, monoxidul de carbon, dioxidul de sulf şi oxizii de azot sunt poluanţii primari produşi în principal prin arderile de combustibili fosili în centralele energetice, precum petrolul şi cărbunele. În fiecare an peste 1 miliard de tone de astfel de materiale intra în compoziţia atmosferei prin aceste procese. O semnificativă parte a industriei şi a transporturilor se bazează pe combustibili fosili. Pe masura ce acesti combustibili sunt consumati, în atmosfera sunt eliminate particule chimice de materii poluante. Combustia carbunelui, a petrolului si a benzinei este raspunzatoare pentru majoritatea poluantilor atmosferici. Alte materiale poluante pot avea sursa de emitere industria metalelor (fier, zinc, plumb, cupru), rafinariile petrolifere, uzinele de ciment si cele în care se obtine acidul azotic si acidul sulfuric. Aceste chimicale interactioneaza intre ele dar si cu razele ultraviolete cu intensitati periculoase.
  • 12. Consecintele poluarii atmosferice: - Distrugerea stratului de ozon - Ploaia acidă - Smogul - Efectul de seră
  • 13. MMăăsuri de protecsuri de protecţţieie îîmpotriva polumpotriva poluăării aeruluirii aerului:: - exploatarea raţională a instalaţiilor tehnologice selecţionate pentru o anumită producţie ca fiind cele mai puţin poluante - recuperarea şi valorificarea substanţelor reziduale utilizabile - amplasarea surselor de poluare bazată pe un studiu ştiinţific al consecinţelor pe care le are situarea într-o anumită ambianţă geoclimatică - adoptarea de sisteme sş mijloace de transport cât mai puţin poluante
  • 14. Poluarea apePoluarea apeii Poluarea apei este contaminarea cu diverse substanţe poluante cum ar fi îngrăşăminte chimice, pesticide, deşeuri sau resturi de plante descompuse.
  • 15. Poluanţi ai apei Produse petroliere Pesticide şi ierbicide Metalele Deşeurile Cantităţile excesive de materie organică Poluarea termală
  • 16. Poluanţii rezultă în cea mai mare parte în urma activităţilor întreprinse de oameni. Poluanţii din surse industriale pot ajunge în natura prin ţevile de scurgere sau din rezervoare subterane sparte. Apa poluată poate rezulta şi din mine unde apa a întâlnit în calea sa roci bogate în minerale sau substanţele chimice care au fost folosite pentru a extrage aceste roci. Oraşele şi alte zone populate pot contribui şi ele la poluarea apei, apa în care sunt dizolvate chimicale ajunge în şevile de canalizare, şi într-un tarziu în alte surse de apă. Poluarea apei poate fi cauzată şi de alte tipuri de poluare. De exemplu, dioxidul de sulf, de la coşurile unei centrale electrice.
  • 17. MMăăsuri de protecsuri de protecţţieie îîmpotriva polumpotriva poluăăriirii apeiapei - interzicerea îndepărtării la întâmplare a reziduurilor de orice fel care ar putea polua apa - organizarea corectă a sistemelor de canalizare şi a instalaţiilor locale - construirea de staţii de epurare - construirea de staţii sau sisteme de epurare specifice pentru apele reziduale ale întreprinderilor industriale - înzestrarea cu sisteme de reţinere şi colectare a substanţelor radioactive din apele reziduale ale unităţilor unde se produc sau se utilizează radionuclizi - controlul depozitării reziduurilor solide
  • 18. POLUAREA FONICĂ reprezintă expunerea oamenilor sau a animalelor la sunete ale căror intensităţi sunt stresante sau care afectează sistemul auditiv. Deşi sunetele puternice sau înspăimântătoare fac parte din natură, în ultimele două secole zonele urbane şi industriale au devenit extrem de zgomotoase.
  • 19. Cea mai mare parte din poluarea fonică provine de la automobile, trenuri şi avioane. Unele aparate casnice, instrumente muzicale şi jucării pot fi la fel de zgomotoase ca şi pocnitorile si armele de foc. Muzica atunci când este ascultată la volum ridicat în căşti poate afecta urechea internă. Majoritatea cazurilor de boală s-au înregistrat la locul de muncă, unde lucrătorii nu pot evita expunerea la sunetele de intensităţi ridicate, şi dacă această expunere este îndelungată pericolul este iminent.
  • 20. “Ziua Pământului este sărbatorită pe plan internaţional ca o expresie comună, ca o dorinţă publică de a construi o societate stabilă”. Ziua Pământului a fost sărbatorită pentru prima data la 22 aprilie 1970, când aproximativ 20 milioane de americani au ieţit în străzi, parcuri sau în amfiteatre pentru a protesta în favoarea unui mediu înconjurător mai stabil şi mai sănătos. Mii de colegii şi universităţi au organizat proteste împotriva poluării mediului înconjurator. Grupuri care militau împotriva vărsărilor de petrol, fabricilor care poluau şi centralelor electrice, deşeurilor toxice, pesticidelor, pierderii faunei, au realizat dintr-o dată că au atât de multe valori şi principii în comun.
  • 21. ELEVII au responsabilitatea « vizitării » şi îngrijirii copacilor plantaţi. MAI MULŢI COPACI ÎNSEAMNĂ MAI MULT AER PENTRU NOI!
  • 22. UN MEDIU CURAT, O VIAŢĂ SĂNĂTOASĂ
  • 23. “Astăzi omul dispune, graţie existenţei unor puternice mijloace tehnice, de posibilitatea de a modifica radical întreaga faţă a planetei şi, în acelaşi timp, condiţiile naturale de viaţă. Dar nu acesta este interesul acţiunii umane. Pentru că în fond, mediul înconjurător îl privim în primul rând ca o ambianţă a vieţii în general şi a omului în special.” Pentru un viitor ecologic, trebuie să ţinem cont de principiul celor 3 R: reducerea, refolosirea şi reciclarea materialelor.
  • 24. SFIRSIT. Omul, cel care a învăţat să stăpânească natura trebuie să înveţe şi să se autostăpânească, să fie doar prieten cu natura, nu şi duşmanul acesteia.